Un român din Anglia a câștigat un apartament de lux la o tombolă cu bilete de 2 lire

Data actualizării: Data publicării:
familie cu un copil mic
Un român din Anglia a câștigat un apartament de lux la o tombolă cu bilete de 2 lire FOTO: Tramway Path

Un român stabilit în Anglia, care se chinuia de ani de zile să asigure o locuință permanentă pentru familia lui, a câștigat un apartament de lux la o tombolă cu bilete de 2 lire sterline.

George, care este de profesie electrician, și-a mutat acum familia într-un apartament cu două dormitoare și două băi, în valoare de peste 300.000 de lire sterline, în Grey, Essex. A crezut atât de mult în șansa lui încât a cumpărat mai multe bilete pentru extragere.

George, 31 de ani, se chinuia de mai mult timp să obțină un credit ipotecar. După ce a fost refuzat de mai multe ori, s-a decis să-și încerce norocul la tombola organizată de Tramway Path, care oferă marelui câștigător case la cheie.

George, care locuiește de 11 ani cu chirie, a fost extaziat la primirea veștii. Spune că a cumpărat inițial 200 de bilete de 2 lire sterline, dar după ce i s-a refuzat din nou creditul pentru casă, a mai cumpărat încă 200 de bilete. Acum s-a mutat împreună cu soția, Violeta, și fiul lor, Adam, în casa lor.

„Sincer nu pot să cred, nu câștig niciodată nimic. Acest lucru mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Închiriem locuințe de 11 ani și acum eu și familia mea putem avea în sfârșit un loc al nostru”, spune George.

Apartamentul în care stă acum familia de români este modern, complet echipat și utilat.

Tramway Path este o companie înființată de trei frați, care oferă apartamentele care sunt finanțate din costul biletelor de tombolă.

„De exemplu, dacă o proprietate valorează 300.000 de lire sterline și fiecare bilet este de 3 lire sterline, trebuie să vindem 100.000 de bilete pentru a finanța proprietatea. De asemenea, trebuie să vindem bilete și pentru a ne acoperi costurile de desfășurare a unui concurs. Inițial, m-am hotărât să-mi vând casa în timpul pandemiei, pentru că aveam deja a doua locuință. Mi-am anunțat intenția de a organiza o tombolă și am fost inundat de mesaje. Așa că am decis să fac asta în continuare”, spune Daniel Twenefour, unul din fondatorii companiei.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...