Un rus a fost prins pe un aeroport cu un urangutan drogat în valiză

Data publicării:
urangutan-valiza-rus
Foto: Denpasar Quarantine

Un turist rus a fost arestat pe aeroportul Denpasar, pe Insula indoneziană Bali, în timp ce încerca să părăsească ţara cu un urangutan drogat în valiză, a anunţat sâmbătă poliţia, relatează News.ro.

urangutan-valiza-rus
Foto: Denpasar Quarantine

Andrei Jestkov, în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut vineri seara, la un control de securitate, înainte să se îmbarce într-un avion către Rusia.

Agenţi au descoperit în valiza sa un urangutan mascul, în vârstă de doi ani, care dormea profund într-un coş de ratan, dar şi două şopârle gecko şi alte cinci şopârle în viaţă.

„Credem că urangutanul a primit pilule împotriva unor alergii care l-au adormit. Am găsit aceste pilule înăuntrul valizei”, a declarat un reprezentant al Agenţiei pentru conservare de la Bali, I Ketut Catur Marbawa.

Rusul „părea că s-a pregătit ca şi cum ar fi transportat un bebeluş”, pentru că transporta de asemenea lapte pentru bebeluşi şi pături, a adăugat acest oficial.

urangutan-valiza-rus 1
Foto: Denpasar Quarantine

Turistul riscă cinci ani de închisoare şi o amendă în valoare de 7.000 de dolari, în legătură cu un trafic de specii protejate.

El le-a spus autorităţilor indoneziene că urangutanul, pe care credea că-l poate transforma în animal de companie în Rusia, i-a fost oferit de către un prieten, tot de naţionalitate rusă, care l-a cumpărat cu suma de 3.000 de dolari, la o piaţă, pe o stradă, la Java.

Urangutanii sunt o specie ameninţată cu dispariţia, din cauza braconajului, unor traficuri şi ostilităţii sătenilor, dintre care mulţi îi consideră drept dăunători.

Potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii, în lume mai există doar 100.000 de urangutani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...