Un tânăr a murit după ce a mers să înoate cu un tatuaj nou

Data publicării:
tatuaj getty

Un tânăr a murit după că a mers să înoate în Golful Mexicului, la scurt timp după ce și-a făcut un tatuaj, potrivit CNN.

tatuaj getty
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, și-a tatuat pe piciorul drept mesajul : „Jesus is my life” (Iisus este viața mea), alături de o imagine cu  două mâini care se roagă.

Una dintre cele mai importante reguli după ce ne facem un tatuaj este să-l ținem acoperit pentru că există șanse de infectare. Acul de tatuat pătrunde în piele, așa că zona tatuată este o rană deschisă – și o cale de pătrundere a microbilor. Cu cât tatuajul e mai mare, cu atât riscul de infectare crește.

După îndepărtarea bandajului, se folosește o cremă antibacteriană pentru a menține tatuajul în stare bună.

Primul lucru care trebuie evitat în timp ce zona tatuată se vindecă este să-l udăm. Asta înseamnă dușuri rapide, fără băi lungi și mai ales, fără înot. Expunerea îndelungată la apă murdară trebuie evitată.

Bărbatul din Texas nu a respectat aceste reguli. El a fost să înoate în Golful Mexicului la cinci zile după ce și-a făcut tatuajul. După trei zile a ajuns la spital cu dureri severe la ambele membre inferioare. Printre simptome se număra: febra, frisoane și roșeață în jurul tatuajului. La scurt timp, starea lui s-a înrăutățit: începuse să intre în șoc septic, iar rinichi erau afectați.

Pe lângă asta, bărbatul suferea de o boală cronică la ficat din cauza cantității mari de bere pe care o consuma zilnic. Sistemul său imunitar era deja slăbit, fapt ce a permis instalarea infecției mai ușor.

Doctorii l-au ținut conectat la aparate și, după 18 zile, l-au deconectat sperând la „recuperare agresivă”. Acest lucru nu s-a întâmplat și, la două luni de când a fost internat în spital, a murit.

„Pentru pacienții care sunt sănătoși, aceste infecții așa grave se întâmplă rar. Dacă au răni infectate, trec de la sine, nu e nevoie să vină la spital, dar pacienții cu probleme la ficat sunt mai vulnerabili la infecții”, a declarat medicul.

Doctorii îndeamnă ca atunci când alegem să ne facem un tatuaj să ne alegem un loc verificat înainte și să avem grijă de zona tatuată ca de orice altă rană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...