Un turist s-a cazat la un hotel lăudat pe internet și a aflat după câteva zile că sub pat avea un cadavru. De atunci e în stare de șoc

Data actualizării: Data publicării:
lhasa in tibet
Un turist s-a cazat la un hotel lăudat pe internet și a aflat după câteva zile că sub pat avea un cadavru. FOTO: Profimedia Images

Un turist cazat la un hotel din Tibet a cerut să se mute din cauza mirosului insuportabil din cameră, dar nu și-ar fi putut imagina că va ajunge să fie interogat într-o anchetă privind o crimă.

Turistul s-a cazat la un hotel despre care citise recenzii bune pe internet, în 20 aprilie, scrie CNN.

A stat jumătate de zi în camera unde fusese cazat inițial și s-a întrebat de unde vine mirosul. A bănuit că ar veni de la bucătăria de la parter sau chiar că o fi el de vină că nu se spălase pe picioare.

Abia după două zile după ce a primit o nouă cameră a aflat că mirosul provenea de la un cadavru care era sub pat.

El a fost chemat de poliție înapoi în cameră și a fost întrebat dacă știe ceva despre acest caz.

„Am întrebat ce s-a întâmplat și mi-au spus că cineva a murit. Așa că i-am întrebat unde se întâmplase”, a spus el pentru Shangyou News. „Mi-au răspuns că sub patul meu era cadavrul”.

Polițiștii i-au spus că fusese deschisă o anchetă pentru crimă, dar că el nu era suspect, deoarece cadavrul zăcea acolo cu câteva zile înainte de sosirea lui.

Cazul a fost intens dezbătut în China, presa de stat făcând publice ulterior imagini cu un suspect arestat într-un tren cu destinația Lanzhou, un oraș aflat la aproximativ 2.000 de kilometri de Tibet.

Turistul a povestit experiența pentru Shangyou News, și a spus că după ce a dat declarații poliției a plecat. Bărbatul se declară șocat de cele întâmplate și spune că de atunci nu mai poate dormi. „Stau treaz până la 2 sau 3 dimineața, la cea mai mică mișcare mă trezesc. Sunt foarte afectat”, a spus el. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...