Ungaria, de partea Rusiei. Se opune prelungirii automate a sancțiunilor

Data publicării:
orban putin
Foto: Guliver / GettyImages

Foto: Gulliver/GettyImages

„Considerăm că aceasta (prelungirea sancțiunilor n.red.) trebuie discutată și decisă la nivelul politic cel mai înalt”, a afirmat șeful diplomației ungare, sugerând că, în opinia guvernului de la Budapesta, o astfel de hotărâre ar trebui luată de cei 28 de șefi de stat sau de guvern din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, nu de miniștrii de externe, cum s-a procedat până în prezent.

În cursul vizitei efectuate la Budapesta, ministrul Serghei Lavrov s-a întâlnit și cu premierul Viktor Orban. Acesta este singurul șef de stat din UE care l-a primit pe președintele Vladimir Putin într-o vizită oficială după criza declanșată de anexarea Crimeii și de conflictul din estul separatist prorus al Ucrainei. Lavrov a descris discuția avută miercuri cu șeful executivului ungar drept „foarte constructivă”.

UE a adoptat împotriva Rusiei sancțiuni ce prevăd mai ales interdicții de viză și înghețarea conturilor unor responsabili ruși sau ucraineni proruși, precum și măsuri împotriva unor companii ruse din sectoarele militar, petrolier și bancar. După adoptarea lor în anul 2014, sancțiunile au fost prelungite la fiecare șase luni, ultima decizie în acest sens fiind luată în decembrie 2015, fără ca Ungaria să se fi opus vreodată.

În timpul unei vizite efectuate la Moscova în luna februarie, premierul Orban l-a asigurat pe președintele Putin că Uniunea Europeană este tot mai dispusă să coopereze cu Moscova și că sancțiunile impuse Rusiei nu vor fi prelungite în 'mod automat'.

„Tot mai multe țări au început să înțeleagă că avem nevoie să cooperăm (...) UE are o creștere economică atât de lentă că nu își mai poate permite luxul de a nu coopera cu cei care pot oferi dinamism dezvoltării”, a argumentat atunci șeful executivului ungar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...