VIDEO. Cutremur puternic, de suprafață, în Pakistan: 19 morți și 100 de răniţi

Data actualizării: Data publicării:
cutremur-pakistan

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 5,8 s-a produs marţi în nord-estul Pakistanului, fiind simţit puternic, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Seismul s-a produs la ora locală 16:01 (14.01, ora României), în zona New Mirpur, situată în nord-estul Pakistanului, la adâncimea de doar zece kilometri, transmite Mediafax.

Potrivit relatărilor de pe rețelele sociale, seismul a durat foarte puțin, în jur de zece secunde, dar s-a simțit foarte puternic.

ACTUALIZARE. Un nou bilanț, citat de Mediafax, arată că sunt 19 morți și circa 100 de răniți, unii dintre aceștia aflându-se în stare critică.

ACTUALIZAREOpt persoane şi-au pierdut viaţa, între care trei copii, şi alte 100 au fost rănite, potrivit unui bilanţ furnizat de oficiali guvernamentali şi din cadrul poliţiei, citat de agențiile internaționale de presă, informează Agerpres.

Epicentrul seismului a fost stabilit la 22,3 kilometri nord de oraşul Jhelum, de-a lungul graniţei dintre provincia Punjab şi regiunea Kashmir aflată sub control pakistanez, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).

Cutremurul, produs la o adâncime de 10 kilometri, a fost resimţit în cea mai mare parte a provinciei Punjab şi în anumite zone din Khyber Pakhtunkhwa, în nord-vestul Pakistanului, a declarat seismologul pakistanez Muhammad Riaz. Cel mai afectat a fost oraşul Mirpur din Kashmirul pakistanez, a mai spus el.

Fotografii şi înregistrări video publicate de mass-media pakistaneze arătau în oraşul Mirpur o clădire prăbuşită şi fisuri în şosele atât de mari, încât pot să încapă maşini.

Cele mai mari pagube au fost înregistrate într-o zonă dintre Jhelum şi Mirpur, a declarat şeful Autorităţii naţionale pentru gestionarea catastrofelor din Pakistan, general-locotenentul Mohammad Afzal.

Seismul a fost resimţit până la New Delhi. Agenţia Press Trust of India a raportat că oamenii panicaţi au ieşit din case şi birouri în mai multe provincii indiene, între care Rajasthan, Punjab şi Haryana.

Imaginile arată dezastrul provocat de cutremur.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pakistanul se numără printre statele frecvent afectate de cutremure, ţara situându-se în zona de coliziune a plăcii tectonice indiene şi cea eurasiatică, din nord.

În octombrie 2015, un cutremur de 7,5 a lovit Pakistanul omorând aproape 400 de persoane, iar în octombrie 2005, un seism 7,4 a provocat moartea a peste 73.000 de persoane.

Editare: George Costiță/Luana Păvălucă

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...