VIDEO. Prietena lui Boris Nemțov, primul interviu 

Data publicării:
PRIEN

Iubita lui Boris Nemţov, Anna Duriţkaia, era împreună cu politicianul în momentul în care acesta a fost ucis, vineri seara, pe un pod din apropierea Kremlinului.

Tânăra spune că a fost chestionată întreaga noapte, dar nu i-a putut ajuta prea mult pe anchetatori pentru că totul s-a întâmplat atât de repede încât nu îşi aduce aminte mare lucru. Tot ce a reţinut este că asasinul a venit din spatele lor, a tras mai multe focuri de armă, iar apoi a fugit.

„Când m-am întors, am văzut o maşină deschisă la culoare, dar nu am reuşit să văd nici marca maşinii, nici numerele de înmatriculare”, a spus Anna Duriţkaia, iubita lui Boris Nemţov.

În primul interviu pe care l-a acordat unei televiziuni ruse, Anna Duriţkaia mărturiseşte că este încă în stare de şoc şi nu reuşeşte să-şi scoată din minte clipele prin care a trecut în momentul asasinării prietenului ei.

Spune că ar vrea să se întoarcă în Ucraina, la familie, dar autorităţile ruse nu îi permit să iasă din ţară. Potrivit avocatului tinerei, decizia ar fi fost explicată ca o măsură de protejare a Annei Duriţkaia.

„Timp de trei zile am fost dusă sub pază şi în maşinile poliţiei la procuratură pentru a fi interogată. Nu îmi explică dacă voi fi lăsată să plec şi care este motivul pentru care mă ţin acum aici. Vreau să merg să îmi văd mama care este foarte bolnavă şi într-o stare psihologică foarte dificilă”, a declarat Anna Duriţkaia.

Mama tinerei spune că se teme pentru viaţa Annei şi i-a cerut preşedintelui Ucrainei să intervină pentru a-i aduce fiica acasă.

În privinţa circumstanţelor în care s-a petrecut asasinatul, noi informaţii au apărut în presa ostilă Kremlinului. Potrivit jurnaliştilor de la Kommersant, multe dintre camerele de supraveghere din zonă nu funcţionau, inclusiv cele aflate pe podul unde s-a petrecut crima.

Ele ar fi fost dezactivate pentru reparaţii. Autoritățile au dezmințit informația. Chiar și așa, singurele înregistrări pe care le are poliţia sunt neclare. Momentul asasinatului a fost surprins, de la mare distanță, de o cameră a unui post de televiziune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...