Marea Britanie va avea o lege privind „libertăţile Brexitului”, la doi ani de la ieșirea din UE

Data publicării:
boris johnson cu cravata in vant
Premierul Boris Johnson lansează o lege privind ''libertăţile Brexitului''. Foto: Profimedia Images

Marea Britanie va avea un proiect de lege care să contribuie la depăşirea rapidă a legislaţiei moştenite de la Uniunea Europeană, a anunțat, luni, premierul britanic Boris Johnson, la doi ani după un Brexit ale cărui beneficii se materializează încet.

Aflat acum într-o poziţie extrem de delicată din cauza unui scandal declanşat de descoperirea organizării unei petreceri în Downing Street în perioada lockdown-ului, liderul conservator în vârstă de 57 de ani vrea să convingă populaţia de virtuţile Brexitului, a cărui realizare după ani de paralizie politică post-referendum a fost cheia triumfului său electoral din decembrie 2019.

Acest nou proiect de lege privind "libertăţile Brexitului" (Brexit Freedoms) îşi propune să faciliteze procesul deja în curs de modificare, renunţare şi înlocuire a legilor moştenite de la Uniunea Europeană, relatează AFP. Potrivit guvernului britanic, aceste reforme vor permite companiilor britanice să economisească un miliard de lire sterline (1,2 miliarde de euro) cheltuiţi pe hârţogărie şi reglementări.

Multe dintre aceste companii se plâng însă de obstacolele create de Brexit. Potrivit unui sondaj dedicat sectorului manufacturier britanic publicat recent, două treimi din companiile chestionate cred că Brexitul le-a obstrucţionat afacerile în diferite grade. Jumătate dintre acestea se tem că se vor confrunta în acest an cu noi dificultăţi, odată cu intrarea deplină în vigoare a controalelor vamale.

Companiile britanice vor putea cheltui mai mulți bani pentru a investi și crea locuri de muncă 

Salutând Brexitul drept "un moment istoric şi începutul unui nou capitol entuziasmant pentru ţara noastră", prim-ministrul Boris Johnson a afirmat că proiectul său de lege va "debloca în continuare beneficiile Brexitului şi va permite companiilor să poată cheltui mai mulţi bani pentru a investi, inova şi a crea locuri de muncă", mai scrie sursa citată de Agerpres.

Departe de a împărtăşi acest entuziasm, guvernul scoţian îndeamnă Londra să rezolve problemele cu care se confruntă sectorul alimentar: lipsa forţei de muncă şi hârţogăria.

"De doi ani, Brexitul nu a reuşit să ofere cel mai mic beneficiu locuitorilor din mediul rural scoţian", a declarat ministrul guvernului local însărcinat cu acest dosar, Mairi Gougeon.

Confruntat cu un deficit al forţei de muncă, guvernul scoţian cere vize pe doi ani şi spune că cele 30.000 de vize pentru lucrători sezonieri anunţate la sfârşitul lunii decembrie de guvernul britanic sunt departe de cele 55.700 considerate necesare de către sindicatele britanice.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...