Măsuri sanitare speciale în Israel după ce a fost descoperită bacteria care provoacă holeră

Data publicării:
Bacteria Holera
În Israel a fost depistată bacteria care provoacă holera într-un rezervor de apă. Foto: Profimedia Images

Bacteria care provoacă una dintre cele mai grave boli infecțioase, holera, a fost descoperită într-un rezervor de apă din nordul Israelului. Cel mai probabil aceasta provine din țara vecină, Siria, unde există un focar de holeră la acaestă oră, anunță autoritățile sanitare din Israel, citate de Reuters.

Reprezentanții Ministerului Sănătății au asigurat populația că s-au luat măsuri pentru ''protejarea surselor de apă ale Israelului'' şi monitorizează cu regularitate posibilele contaminări ale apei, în special în regiunile nordice.

''Printre mostrele prelevate de Ministerul Sănătăţii în ultimele zile, o mostră din bazinul Yarmoukim în norul ţării a fost testată pozitiv la holeră'', a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

''Provenienţa bacteriei este probabil din Siria având în vedere epidemia de holeră din această ţară'', se mai spune în comunicat.

Potrivit Asociaţie apei din Valea Iordanului, apa din rezorvorul afectat este folosită pentru irigații.

În luna august, a fost raportat primul caz de holeră, în Siria, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru ca o lună mai târziu să se vorbească deja de o epidemie. În scurt timp boala s-a extins în Liban.

Holera se transmite de obicei prin apă, hrană şi ape reziduale contaminate. Poate provoca diaree severă şi deshidratare - care pot duce la deces dacă nu sunt tratate.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...