„Mi-au făcut tot ce le-a trecut prin cap”. Ce declarase Ivanovici cu câteva luni înainte de a fi ucis în stil mafiot

Data publicării:
asasinatul

Oliver Ivanovici, liderul social-democraților sârbi din regiunea Kosovo, a fost împușcat mortal, marți dimineața, în biroul său din orașul Mitrovița, puternic divizat între comunitățile sârbe și cele albaneze din această zonă gri a Balcanilor de Vest.

oliver
Oliver Ivanovici

Până la momentul asasinatului, Ivanovici a cerut constant ajutor autorităților din Kosovo și celor de la Belgrad, atragându-le atenția că el și familia lui erau amenințați cu moartea, scrie Balkan Insight.

Numai că orice apel, preciza politicianului sârb kovovar, ar fi răsunat în gol pe holurile decizionale din capitala Serbiei și în Priștina. Nici din partea altor organisme nu ar fi primit răspuns, precum EULEX (Misiunea UE pentru statul de drept) sau forțele KFOR de menținere a păcii.

În luna noiembrie a anului trecut, Oliver Ivanovici declara televiziunii regionale N1: „Mi-au făcut tot ce le-a trecut prin cap, în afară de a mă împușca – dar nu exclud că se va întâmpla și asta”.

Cu câteva luni înainte, pe 28 iulie, în apropierea alegerilor locale din Kosovo, mașina politicianului fusese incendiată, după ce, în 2005, Ivanovici a scăpat ca prin urechile acului de bomba care îi fusese plantată sub podeaua unui alt automobil, care era parcat în fața casei sale de pe malul locuit sârbi al orașului Mitrovița.

„Nu aștept nimic din partea poliției, pentru că nu a luat nicio măsură în cazuri similare. Fie este vorba de incompetență – lucru de care mă îndoiesc -, fie le este pur și simplu frică polițiștilor să intre în conflict cu criminalii”, afirma Ivanovici în luna iulie pentru agenția de știri Beta.

La câteva ore după asasinat, caroseria unei mașini incendiate a fost găsită în  Zvecan I Vogel/Mali Zvecan, care ar fi fost folosită de autorii crimei, potrivit surselor Balkan Insight.

Decesul lui Oliver Invanovici a fost confirmat de avocatul său, Nebojsa Vlajic, pentru site-ul KoSSev.

Ivanovici, în vârstă de 64 de ani, a fost împuşcat de patru ori în piept, în jurul orei locale 08:15 (07:15 GMT) de atacatori care se aflau într-un automobil. Politicianul a fost transportat de urgenţă la un spital din Mitrovița, unde a murit.

Poliţia a găsit trei cartuşe în faţa biroului său, a declarat Ksenija Bozovic, o oficialitate a partidului social-democrat local SPD, condus de Ivanovici.

Poliţia a izolat partea de nord a oraşului, declanşând operaţiunea de căutare a atacatorilor.

Ivanovici era considerat un politician sârb moderat în oraşul Mitrovița, divizat în continuare între partea de nord, locuită de sârbi, şi cea de sud, cu populaţie albaneză.

Ivanovici, fost secretar de stat sârb pentru Kosovo şi ales consilier municipal în alegerile locale din 2013 în nordul Mitroviței, a fost încarcerat timp de doi ani după ce a fost găsit vinovat de crime de război de un tribunal al Misiunii Uniunii Europene în Kosovo. Curtea de apel de la Priștina i-a anulat ulterior condamnarea de 9 ani închisoare şi a dispus rejudecarea cazului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cum se menține în formă Lavinia Pîrva. Artista are aproape 40 de ani și nu ține nicio dietă: „Nu accept ideea...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...