Ministrul Afacerilor Externe: Situația de securitate la Marea Neagră e destul de gravă. Mișcările Rusiei sunt cu adevărat cinice

Data publicării:
Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu
Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu. Foto: Inquam Photos/ George Călin

România caută noi modalităţi de a ajuta la transportul cerealelor ucrainene, a declarat luni într-un interviu pentru Politico ministrul de externe Luminiţa Odobescu, care a descris situaţia de securitate din regiunea Mării Negre ca fiind "destul de gravă".

Într-un interviu pentru Politico, ministrul român de externe Luminiţa-Teodora Odobescu a calificat mişcările Rusiei ca fiind "cu adevărat cinice".

Moscova "împiedică în mod serios exporturile de cereale ucrainene, care sunt o salvare pentru persoanele vulnerabile din multe ţări importatoare", ceea ce "exacerbează realmente criza alimentară globală", a spus ea.

Odobescu a subliniat că Bucureştiul face eforturi în ultimele luni pentru a intensifica tranzitul cerealelor ucrainene prin România, inclusiv prin extinderea capacităţii porturilor şi a punctelor de trecere a frontierei.

"Este nevoie de timp pentru a vedea rezultatele", a spus Odobescu despre eforturile guvernului român de a sprijini tranzitul alternativ al cerealelor, eforturi întreprinse cu sprijinul Comisiei Europene.

România se coordonează, de asemenea, cu Ucraina "pentru a vedea cum putem face mai mult", a adăugat Odobescu.

În această săptămână sunt aşteptate noi discuţii între Bucureşti şi Kiev pe această temă, notează Politico.

Dar, în timp ce ţările europene acordă asistenţă pentru tranzit, o serie de state UE din Europa Centrală şi de Est şi-au exprimat, totodată, îngrijorarea cu privire la dumpingul cerealelor ucrainene pe pieţele lor interne. În iunie, Comisia Europeană a prelungit interdicţia privind exporturile de cereale ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia cel puţin până la 15 septembrie.

Întrebată dacă aceste ţări vor face presiuni pentru ca restricţiile să continue, ministrul român a declarat: "Trebuie să găsim echilibrul potrivit". Este necesar "să continuăm să sprijinim Ucraina pentru a-i ajuta să îşi transporte cerealele", a spus ea. Dar este necesar, de asemenea, "să găsim soluţii pentru a ajuta financiar fermierii din regiunile care sunt afectate", a adăugat Luminiţa Odobescu.

Mai mult de jumătate din exporturile ucrainene care folosesc coridoarele de solidaritate ale UE - culoare create pentru a facilita tranzitul rutier, feroviar şi pe căi navigabile interioare - au trecut prin România. Comisia Europeană a estimat că peste 65% din produsele exportate prin intermediul coridoarelor de solidaritate în luna iunie au fost transportate de-a lungul coridorului Dunării, scrie Politico.

Luna trecută, Rusia s-a retras din Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, alimentând temerile în legătură cu viitorul exporturilor de cereale ale Ucrainei şi impactul asupra securităţii alimentare globale. În ultimele săptămâni, forţele Kremlinului au atacat în mod repetat infrastructura ucraineană de depozitare a cerealelor, inclusiv pe Dunăre - în apropierea teritoriului românesc -, ceea ce a sporit şi mai mult îngrijorarea cu privire la modul în care Ucraina îşi poate trimite produsele pe pieţele mondiale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia