Ministrul britanic al apărării spune că Occidentul ar putea să fie în război cu Rusia, China și Iran în următorii cinci ani

Data publicării:
Grant Shapps
Grant Shapps, ministrul britanic al apărării. Foto: Profimedia Images

Ministrul britanic al apărării, Grant Shapps, spune că Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru posibile războaie cu  China, Rusia, Iran și Coreea de Nord în următorii cinci ani, conform The Independent.

În primul său discurs din funcția de ministru al apărării în guvernul britanic, Shapps a vorbit despre o lume „ante-belică” în care vechi și noi dușmani au refăcut liniile de luptă împotriva Regatului Unit și a Occidentului.

Shapps a avertizat că fundamentele lumii bazate pe reguli sunt „zguduite în profunzime” și i-a îndemnat pe aliații din NATO să-și mărească contribuțiile la apărare și să ajungă la cel puțin 2% din PIB.

„Ne găsim în zorii acestei noi era – Zidul Berlinului este o amintire îndepărtată – și am ajuns să închidem cercul. Am ajuns dintr-o lume postbelică într-una antebelică”, a spus Shapps.

Ministrul britanic spune că multe confruntări între state ostile și Occidentul sunt posibile – „Rusia și-a parcat deja tancurile în Ucraina”; Coreea de Nord livrează rachete la Moscova; Iranul poartă războaie prin interpuși, iar China așteaptă să vadă dacă Vestul va continua să susțină Ucraina în contextul alegerii unui președinte anti-Beijing la Taipei.

În cinci ani am putea să avem mai multe teatre de război – cu Rusia, China, Iran și Coreea de Nord, a mai spus oficialul britanic.

„Trebuie să ne punem întrebarea – este mai probabil ca numărul conflictelor să crească sau să scadă. Cred că știm răspunsul cu toții. E mai probabil ca el să crească, așa că 2024 trebuie să fie un punct de cotitură”, a adăugat Shapps.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"