Ministrul de externe britanic, aflat în vizită în China, critică Beijingul pentru situaţia drepturilor omului

Data publicării:
British Foreign Secretary James Cleverly (L) and Chinese Foreign Minister Wang Yi shake hands
Ministrul de externe britanic James Cleverly s-a întâlnit cu omologul spu chinez, Wang Yi. Foto: Profimedia

Ministrul de externe al Marii Britanii, James Cleverly, aflat în vizită oficială în China, a declarat miercuri că a discutat chestiuni legate de drepturile omului cu fiecare politician chinez cu care s-a întâlnit.

Primul şef al diplomaţiei britanice care a vizitat China în ultimii cinci ani, James Cleverly s-a întâlnit cu vicepreşedintele chinez Han Zheng şi cu omologul său, Wang Yi.

„Am discutat cu mai mulţi oficiali guvernamentali chinezi de rang înalt şi am ridicat probleme legate de drepturile omului la fiecare dintre aceste întâlniri”, a spus James Cleverly, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Cred că guvernul chinez înţelege că Regatul Unit este consecvent în apărarea drepturilor omului şi voi continua să discut despre aceste probleme”, a adăugat el.

Relații diplomatice deteriorate

După „epoca de aur” dorită de fostul premier David Cameron în 2015, relaţiile dintre Londra şi Beijing s-au deteriorat considerabil în ultimii ani. Cele două ţări au poziţii divergente, în special cu privire la reprimarea mişcării pro-democraţie din Hong Kong, fostă colonie britanică, precum şi cu privire la soarta minorităţii musulmane uigure din regiunea Xinjiang sau asupra acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului în Tibet.

Ministerul de Externe chinez afirmă că situaţia din „Hong Kong şi Xinjiang sunt afaceri interne ale Chinei”, iar guvernul chinez „nu permite nicio interferenţă străină”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Wang Wenbin, în cadrul unei conferinţe de presă.

Vizita şefului diplomaţiei britanice în China coincide cu publicarea, miercuri, la Londra a unui raport parlamentar extrem de critic la adresa Beijingului, în care numeşte China o „ameninţare la adresa Regatului Unit şi a intereselor sale” şi cere guvernului să dezvolte o „diplomaţie a descurajării”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"