Ministrul ucrainean al Apărării: „Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere”

Data publicării:
ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov
Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov. Foto: Profimedia Images

Kievul se va confrunta cu noi „provocări” şi „pierderi”, a atras atenţia marţi ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, într-un mesaj către armată, după decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi de a trimite trupe în aceste teritorii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Ne aşteaptă provocări dificile. Vor exista pierderi. Vom fi nevoiţi să trecem prin durere, să depăşim teama şi disperarea”, a spus Reznikov, într-o declaraţie publicată de ministerul său.

„Dar vom învinge, fără îndoială. Suntem pe teritoriul nostru”, a adăugat el.

Potrivit Reuters, Reznikov a mai spus că decizia de luni a Rusiei înseamnă că Kremlinul a mai făcut un pas spre reînvierea Uniunii Sovietice.

„Inamicul şi-a arătat ieri (luni - n.r.) adevărata faţă, cea a unui criminal care vrea să ia ostatică lumea liberă. Kremlinul a mai făcut un pas spre reînvierea Uniunii Sovietice. Cu un nou Pact de la Varşovia şi cu un nou Zid al Berlinului”, a precizat el în declaraţia sa.

Ucraina cere Occidentului să adopte „sancțiuni severe” împotriva Rusiei

În acelaşi timp, Ministerul de Externe de la Kiev a făcut apel marţi la Occident să adopte „sancţiuni severe” împotriva Rusiei.

„Diplomaţia ucraineană lucrează intens în capitalele străine pentru a fi impuse sancţiuni severe împotriva Federaţiei Ruse”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

La Washington, preşedintele american Joe Biden a publicat un decret care interzice orice nouă investiţie, schimb comercial sau finanţare din partea unor persoane americane în legătură cu regiunile separatiste. Casa Albă a promis noi sancţiuni pentru marţi.

Uniunea Europeană va decide la rândul său marţi represalii, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Şi Marea Britanie va anunţa marţi „o primă serie” de sancţiuni economice „care vor lovi Rusia foarte puternic”, a spus premierul Boris Johnson.

Moscova a respins până acum criticile şi ameninţările cu măsuri punitive occidentale.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...