"Misiunea mea e să fac tot ce pot pentru a-l doborî pe Lukașenko". Povestea tinerilor din Belarus care luptă acum în armata Ucrainei

Data actualizării: Data publicării:
soldat din belarus in armata ucraineana
Povestea tinerilor din Belarus care luptă acum în armata Ucrainei. FOTO: Captură Digi24

Relația dintre Alexander Lukașenko, liderul autocrat al Belarusului, și Vladimir Putin datează de mult, iar cei doi se întâlnesc regulat, ceea ce este o sursă de nemulțumiri profunde pentru opoziția redusă la tăcere de Lukașenko. Acest lucru i-a împins pe mulți, inclusiv oameni de știință și artiști, să ceară azil în Ucraina. Așa a făcut și Alexei în urmă cu câțiva ani și acum vrea să se înroleze în armată. Și, în timp ce Belarusul este de partea Rusiei, mulți oameni din această țară luptă alături de ucraineni. Dar pentru curajul său și loialitatea de care a dat dovadă, Alexei a plătit un preț mare. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta la ora 19:30.

Alexei trebuie să învețe din nou să stea în picioare. Originar din Belarus, a fost militar al armatei din Ucraina opt ani, cu câteva întreruperi. Acum, războiul și-a luat tributul. La două săptămâni după începerea luptelor, a fost rănit grav când era într-o patrulă de recunoaștere în apropierea căreia a explodat un obuz rusesc. Acum, Alexei învață să meargă cu o proteză în loc de picior.

Alexei, soldat în Armata ucraineană: "În urmă cu două sau trei săptămâni, aveam nevoie de două cârje - nu ca aceasta, ci cârje adevărate, pe care le pui sub brațe. Acum, mă descurc și fără. Pe asta o folosesc ca pe un baston."  

Acum, Alexei antrenează recruți. Atât de mulți belaruși s-au alăturat forțelor armate ucrainene de la începutul războiului, încât au format un regiment complet. Alexei a venit în Ucraina în 2014, după protestele din Kiev.

Alexei, soldat în Armata ucraineană: "Ucraina este una dintre ultimele țări libere rămase în spațiul fostelor republici sovietice. Dacă și-ar fi pierdut libertatea - dacă protestele de pe Maidan ar fi fost înăbușite - nu ar mai fi fost niciun viitor pentru regiune, nici pentru Ucraina, nici pentru Belarus."

Regimentul belarușilor numără câteva sute de soldați. Mulți dintre ei au fugit în Ucraina în 2020, după ce președintele Alexander Lukașenko a înăbușit protestele izbucnite în toată țara.

Roscar, așa cum îi spun camarazii, face parte din regiment. Și el a participat la protestele din Belarus.

Roscar, soldat în Armata ucraineană: "Speram să îl putem înlătura pe Lukașenko de la putere pe cale pașnică. Dar, din păcate, speranțele noastre nu s-au împlinit, iar regimul este încă acolo. Misiunea mea este acum să fac tot ce pot pentru a doborî acest regim."  

Pentru soldații din regimentul Belarus, lupta ucrainenilor este și a lor. Oricum, ei nu se pot întoarce acum în țara lor.

Roscar, soldat în Armata ucraineană: "M-aș putea aștepta cel puțin la o condamnare pe viață, iar în cel mai rău caz, la execuție. Pentru participarea mea la proteste, m-ar putea acuza de extremism, iar acum, pe deasupra, aș fi acuzat că sunt mercenar în război."  

Luptătorii au multe opinii politice diferite. Ceea ce îi unește este opoziția lor față de regimul din Belarus. În 2014, Alexei s-a alăturat pentru prima dată Batalionului Azov, format din naționaliști de dreapta. Din februarie, face parte din regimentul Belarus și spune despre el că este naționalist.

Alexei, soldat în armata ucraineană: "Naționaliștii belaruși vor să trăiască într-o țară liberă. Forma de guvernământ - democrație sau altceva - nu este atât de importantă. Important este ca oamenii să poată alege și să se dezvolte așa cum doresc. În acest moment, nu există nicio oportunitate de dezvoltare în Belarus."  

Acum, diminețile lui Alexei încep cu fizioterapie. Corpul său trebuie să învețe să își păstreze echilibrul fără ajutorul piciorului stâng. La un moment dat va primi o proteză nouă controlată electronic.

Dar dacă ar putea, Alexei s-ar întoarce pe front. Alexei, soldat în Armata ucraineană: "Nu voi mai putea să mă întorc în serviciul activ, ca înainte. Dar sunt multe misiuni pe care le poți face pe front, la diferite tipuri de arme. Dar nu voi mai putea lupta în fosta mea unitate. Din punct de vedere fizic, acest lucru nu mai este posibil."  

Deocamdată, tot ce poate face este să se antreneze și să se recupereze. Mai are încă mulți pași de făcut înainte să se poată întoarce pe front.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta