Moldovenii, în stradă după problemele la votul din diaspora

Data actualizării: Data publicării:
alegeri republica moldova agerpres_9222928

Zeci de oameni au ieşit, duminică seara, în stradă la Chişinău, ca să conteste modul în care autorităţile au organizat alegerile. Demonstranţii au pichetat sediul Comisiei Electorale Centrale, pe care o consideră vinovată de cozi şi de lipsa buletinelor de vot. 

Sute de moldoveni din Diaspora au stat la coadă ore întregi, dar nu au putut să-şi aleagă preşedintele. În multe secţii de vot din străinătate, inclusiv la Londra şi Bucureşti, buletinele de vot alocate s-au terminat.

Comisia electorală a constatat problemele, dar a spus că nu poate face nimic. Legea electorală prevede doar 3000 de buletine de vot în secţiile din alte ţări, iar acest număr s-a dovedit insuficient în multe cazuri.

„Oamenii stau în stradă şi plâng că nu au dreptul să-ţi exprime votul. Suntem solidari cu toţi cei care locuiesc peste hotare şi vor să schimbe ceva în Republica Moldova, dar ţara nu le dă lor această oportunitate”, a spus un moldovean.

Putem să vorbim despre faptul că transnistrenii au primit mai multe buletine de vot decât ar fi avut nevoie sau despre cele peste 40 de autocare care au trecut organizat Nistrul şi au votat în satele de pe teritoriul Republicii Moldova. Sau să vorbim despre secţiile de votare care au în jurul lor mai mult de 10.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova unde au fost primite doar 3000 de buletine de vot. Este, desigur, un rezultat fraudat”, a adăugat Anatol Ursu, președintele organizației Tinerii Moldovei.

După ce au protestat în fața sediului Comisiei Electorale, mai mulţi tineri s-au dus la statuia lui Stefan cel Mare ca să aprindă lumânări. 

Aproape 140.000 de moldoveni au votat în afara graniţelor ţării. Cei mai mulţi dintre ei în Italia, România, Rusia şi Franţa.

Un nou protest este anunţat pentru luni. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...