Caz șocant la Chișinău. O pacientă cu COVID-19, care era aproape de externare, a fost găsită strangulată în spital

Data actualizării: Data publicării:
Spitalul Sf. Arhanghel Mihail Chișinău
Foto: Spitalul Sf. Arhanghel Mihail Chișinău

O pacientă cu Covid-19, care se afla sub tratament de mai multe zile și a cărei stare se îmbunătățise vizibil, a fost găsită vineri strangulată cu furtunul de la duș într-o baie a Spitalului Sf. Arhanghel Mihail din municipiul Chișinău. Medicii nu-și pot explica ce a determinat-o pe femeie să recurgă la gestul aparent de sinucidere, întrucât, spun ei, pacienta de 48 de ani nu avea comorbidități, avea o evoluție bună și se bucura de sprijinul permanent al rudelor.

Mai mult, femeia, aflată de 13 zile sub tratament, urma să facă un nou test pentru coronavirus și dacă ieșea negativ, se putea externa.

Potrivit medicilor, este posibil ca pacienta să fi suferit o dereglare la nivelul sistemului nervos central, cauzată de un posibil cheag care ar fi survenit din cauza infecției. 

„Din păcate, sindromul depresiv este caracteristic pentru pacienții testați pozitiv la COVID-19. Unii pacienți ne spun despre starea lor psihologică, iar doamna a fost un pacient, care, probabil, a ascuns starea sa lăuntrică negativă. Pe parcursul zilelor de internare în staționar, ea nu a prezentat stări depresive majore, care să ne alarmeze. Femeia avea rude, era sunată de acestea și nu avea conflicte cu pacientele din salon sau cu lucrătorii medicali. Pentru noi acest caz este o lovitură. Medicul curant plângea dimineața și spunea că s-a chinuit atâta timp să o salveze, iar când analizele erau bune, doamna a decis să facă procedeze la un așa pas. Timp de 15 ani de când lucrez, nu am mai văzut așa ceva”, a declarat pentru site-ul anticoruptie.md Veronica Țugulschi, șefa Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Sf. Arhanghel Mihail.

Coronavirusul afectează sistemul nervos central

Medicul spune că a observat la unii pacienți pe care îi tratează de COVID-19 dereglări ale sistemului nervos central, care apar cu precădere în ziua a 13-a sau a 14-a bolii. Dr. Veronica Țugulschi presupune că pacienta a făcut o microtromboză în regiunile ce răspund de comportament și e posibil să fi avut halucinații sau să fi intrat într-o stare depresivă profundă. 

„Sunt foarte mulți pacienți care descriu stări halucinogene pe parcursul nopții. COVID-19 trece bariera hemato-cefalică şi afectează sistemul nervos central pe cale directă și indirectă și cel mai strașnic este că aceste manifestări pot inițial să nu fie, ele pot apărea când virusul se diminuează”, a arătat medicul.

Autopsia va arăta, probabil, ce s-a întâmplat.

Veronica Țugulschi mai spune că, în ultima perioadă, pacienții infectați cu virusul COVID-19 manifestă tot mai frecvent crize de agresivitate, iar cei mai afectați sunt tinerii. Cinci persoane care primeau tratament la Spitalul „Sfântul Arhanghel Mihail” au fost transferate la Spitalul de Psihiatrie, deoarece au manifestat psihoze acute, pe care anterior nu le avuseseră.

„Sunt pacienți care se externează, ne sună și ne spun că prezintă agresivitate față de rude. Eu personal am transferat 5 pacienți la psihiatrie, care au manifestat psihoze acute, pe care anterior nu le-au avut” - a mai declarat doctorița de la Chișinău.

În urmă cu câteva săptămâni, o femeie în vârstă de 69 de ani infectată cu noul coronavirus a căzut în gol de la etajul 5 al Spitalului de Urgență din Chișinău.

În Republica Moldova au fost confirmate peste 20.000 cazuri de infecție cu noul coronavirus, iar 675 dintre acești pacienți au murit.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...