Navă cu peste 40 de oameni la bord și 6.000 de vaci, scufundată de un taifun în largul coastei japoneze. Mărturia unui supraviețuitor

Data publicării:
Marinar salvat de paza de coastă japoneză
Marinar salvat de paza de coastă japoneză FOTO: Agerpres

Paza de coastă japoneză a salvat o persoană aflată pe o navă cargo despre care se crede că s-a scufundat în timpul unui taifun. Nava avea la bord peste 40 de membri ai echipajului și 6.000 de vaci.

Marinarul, care a fost găsit în derivă, într-o vestă de salvare, le-a spus salvatorilor că a văzut cum nava s-a răsturnat, relatează BBC NEWS.

Echipajul de pe Gulf Livestock 1 a trimis un semnal SOS din Marea Chinei de Est, după ce nava a fost prinsă în taifunul Maysak. Salvatorii continuă căutarea restului echipajului și a navei, dar nu au reușit să mai găsească supraviețuitori.

Echipajul navei includea 39 de marinari din Filipine, doi din Noua Zeelandă și doi din Australia. Potrivit gărzii de coastă japoneze, bărbatul salvat este filipinez. A spus că motorul navei a cedat, iar aceasta s-a răsturnat după ce a fost lovită de un val. Bărbatul salvat, Sareno Eduarodo, de 45 de ani, a declarat că echipajul a fost instruit să îmbrace veste de salvare și să sară în apă.

Gulf Livestock 1 a plecat din Noua Zeelandă pe data de 14 august, îndreptându-se spre China, călătoria urmând să dureze 17 zile, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din Noua Zeelandă.

Miercuri seara, nava a trimis un apel SOS din vestul insulei Amami Oshima, aflată în sud-vestul Japoniei. Paza de coastă japoneză a lansat o misiune de salvare după apelul primit.

Liezel Pitogo, 38 de ani, a vorbit marți seara cu soțul ei Lindon, marinar pe navă. El i-a spus că se îndrepta spre China, dar era „puțin îngrijorat din cauza vremii”, a declarat femeia din Filipine pentru BBC.

„Telefonul lui nu mai era funcțional miercuri. Am crezut că este doar o problemă cu semnalul, dar apoi am văzut o postare pe Facebook a soției unui marinar, despre o navă de marfă care a dispărut”, a mai spus femeia.

Atât Australia, cât și Noua Zeelandă au declarat că acordă asistență consulară familiilor membrilor echipajului lor.

Gulf Livestock 1 este o navă de marfă cu pavilion panamez de 139 de metri, construită în 2002.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...