Galerie Foto Ninge abundent în Marea Britanie. Aeroporturi închise, linii de cale ferată blocate, oamenii sunt sfătuiți să nu plece în călătorie

Data actualizării: Data publicării:
Snow Falls in London, London, UK - 12 Dec 2022
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images

Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. Patru aeroporturi din Londra s-au închis parțial sau complet, apoi au reluat timid și foarte greoi fluxul zborurilor. Sunt zeci de curse anulate sau amânate doar pe Heathrow și Luton, dar situația rămâne dificilă și pe Stansted și Gatwick. Și transportul rutier și feroviar a fost afectat.

Drumurile din estul şi sud-estul Angliei sunt printre cele mai afectate. Şoferii aflaţi pe autostrada M25 au rămas blocaţi timp de mai multe ore după ce un tronson al şoselei aglomerate a fost închis pe ambele sensuri.

Au fost semnalate întârzieri şi pe alte drumuri din regiune, printre acestea M11, M2, A21, A27 şi A249, conform serviciului naţional al autostrăzilor, National Highways.
Poliţia din Sussex a emis o avertizare pentru drumuri "periculoase".

Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images

Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 1 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 2 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 3 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 4 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 5 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 6 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 7 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 8 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 9 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 10 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 11 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 12 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images | Poza 13 din 13
Meteorologii din Marea Britanie au emis mai multe avertizări cod galben de vreme severă din cauza ninsorilor abundente, a poleiului și a ceții. FOTO: Profimedia Images
,

Mai multe linii de cale ferată au fost închise, iar compania Southeastern a emis o alertă prin care pasagerii erau sfătuiţi să nu călătorească.

A existat, de asemenea, o întrerupere majoră a serviciilor administrate de companiile Greater Anglia, South Western Railway şi Southern.

Patru copii în stop cardiac au fost spitalizaţi în stare critică după ce au căzut duminică într-un lac îngheţat din vestul Angliei, au anunţat serviciile britanice de salvare. Copiii au fost recuperaţi din apa îngheţată de salvatorii chemaţi la începutul după-amiezii la Solihull, un oraş la sud-est de Birmingham.

Richard Stanton, comandant în cadrul departamentului local de pompieri şi situaţii de urgenţă din West Midlands a declarat: "Ştim că prognoza meteo pentru următoarele câteva zile indică frig extrem; vă rog, adulţi şi copii deopotrivă, staţi departe de ape deschise, sub nicio formă nu vă aventuraţi pe gheaţă, indiferent cât de groasă sau sigură credeţi că ar putea fi".

Aeroporturile Gatwick şi Stansted din regiunea Londrei şi-au închis pistele, duminică, pentru îndepărtarea zăpezii. Regatul Unit se confruntă de vineri cu un important val de frig, cu temperaturi negative aproape în toată ţara şi zăpadă abundentă pe alocuri. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...