Nirvana a câștigat procesul cu „bebelușul Nevermind”. Spencer Elden nu mai poate face plângeri împotriva trupei

Data publicării:
coperta nirvana nevermind
Coperta albumului „Nevermind”. Foto: Profimedia

Un judecător american a respins cea mai recentă plângere depusă de Spencer Elden, cunoscut ca „bebelușul Nevermind”, împotriva trupei Nirvana. Acum în vârstă de 31 de ani, tânărul care a apărut pe celebra copertă a albumului „Nevermind” din 1991 cerea o despăgubiri financiare de la membrii formației, relatează BBC.

Elden a dat în judecată trupa anul trecut, acuzând-o de exploatare sexuală, motivând că imaginea sa de pe coperta albumului, dezbrăcat și urmărind o bancnotă de un dolar, constituie un abuz sexual asupra copiilor. El a susținut că imaginea i-a provocat „stres emoțional extrem și permanent”, precum și pierderi din punct de vedere profesional și personal.

Dar judecătorul a decis acum că a depus prea târziu plângere pentru o presupusă exploatare. Cu această decizie, căile legale ale lui Elden sunt epuizate, deoarece nu mai poate depune încă o dată pângerea. Totuși, avocații săi au spus că vor face recurs.

Elden a susținut că nu a putut să-și dea acordul ca imaginea sa să fie folosită pe coperta albumului și a cerut despăgubiri de 150.000 de dolari.

Membrii supraviețuitori ai trupei Nirvana au cerut respingerea procesului, spunând că argumentele lui Elden sunt lipsite de fond. Avocații au spus că, până de curând, Elden se bucura de notorietatea de a fi „bebelușul Nevermind”.

„A recreat fotografia în schimbul unor sume de bani de multe ori; are titlul albumului tatuat pe piept; a apărut într-un talk-show purtând un costum de culoarea pielii pentru a parodia coperta; a vândut copii ale copertei albumului cu semnătură pe eBay”, au spus aceștia.

Coperta albumului „Nevermind” este considerată una dintre cele mai emblematice din istoria rockului şi înfăţişează un bebeluş în pielea goală care înoată într-o piscină în căutarea unei bancnote de un dolar. De-a lungul vremii, Elden a recreat celebra imagine cu diferite ocazii, precum cea din 2016, când s-a împlinit un sfert de secol de la lansarea celebrului album.

Depresia, furia şi deznădejdea, portretizate de Nirvana în „Nevermind”, au plasat albumul pe primul loc în clasamentul vânzărilor şi au adus stilul grunge la apogeu. „Nevermind” s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...