O familie din China și-a căutat timp de 30 de ani copilul dispărut. Acum au aflat că a fost luat pentru „realocare socială”

Data publicării:
mana de bebelus imbracat in alb
Foto: Profimedia

China a suspendat doi oficiali locali din domeniu sănătății care „au ignorat” cazul unui băiețel care ar fi fost răpit de la părinții săi de către oficialitățile locale în anii 1990, relatează BBC.

Părinții lui au cerut recent poliției din provincia Guangxi, din sudul țării, să investigheze cazul. Dar biroul local de sănătate a refuzat să analizeze situația, spunând că băiatul a fost luat pentru „realocare socială” în temeiul vechii politici a Chinei care permitea familiilor să aibă un singur copil.

Cazul a stârnit indignare față de autorități pe rețelele sociale. Mulți utilizatori au criticat regulile stricte ale politicii copilului unic, scriind că incidentul este un „caz flagrant de trafic de persoane”.

La începutul acestei săptămâni, o scrisoare de la biroul local de sănătate din Quanzhou a devenit virală pe rețelele sociale chineze. Scrisoarea a fost scrisă ca răspuns la cererea cuplului de deschidere a unei anchete în cazul celui de-al șaptelea copil al lor, despre care credeau că a fost răpit în anii 1990.

Cuplul - supranumit Tang și Deng - a cerut poliției să cerceteze un grup de foști oficiali locali.

Potrivit presei locale, părinții au spus că nu au încetat niciodată să-și caute copilul și au trimis numeroase plângeri către diferite departamente guvernamentale.

La 1 iulie, biroul local de sănătate a spus că nu va fi efectuată o anchetă, deoarece copilul nu a fost răpit, ci luat de autoritățile de atunci pentru „realocare socială”.

Autoritatea a adăugat, de asemenea, că nu există nicio înregistrare a „locului în care au fost realocați copiii, din cauza activității de planificare familială desfășurată în toată țara”, potrivit publicației de stat Global Times.

Scrisoarea a devenit rapid virală, deoarece mulți utilizatori au condamnat politica copilului unic, iar alții au subliniat folosirea termenului de „realocare socială”.

Într-un interviu acordat site-ului de știri Caixin, mama copilului a spus că familia a plătit deja amenzi oficialilor locali pentru că avea mai mult de un copil. Dar fiul ei a fost luat în ciuda acestui fapt, spune ea.

După câteva zile, autoritățile chineze au anunțat că directorul biroului de sănătate și adjunctul său au fost suspendați deoarece nu au investigat cazul.

În temeiul politicii copilului unic, impusă în 1979, și mai târziu a politicii celor doi copii, familiile se confruntau cu amenzi usturătoare și alte sancțiuni dacă aveau mai mulți copii.

În general, guvernul oferea stimulente financiare și bonusuri de angajare celor care respectau regulile și îi amenda pe cei care le încălcau. Dar uneori au fost folosite și măsuri mai dure, cum ar fi avorturile forțate și sterilizările în masă.

Potrivit unui raport publicat în 2011 de New York Times, cel puțin 16 copii au fost sechestrați de oficialii de planificare familială între 1999 și sfârșitul anului 2006. Potrivit raportului, oficialii administrației locale au folosit bebelușii ca „sursă de venit”, dându-i adesea spre adopție dacă familiile lor nu puteau plăti amenzile. Nu se știe cât de răspândit era acest tip de comportament.

China, care se confruntă cu o scădere gravă a natalității, permite acum familiilor să aibă 3 copii

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...