O femeie riscă să fie ucisă cu pietre pentru adulter, pentru că guvernul care o poate salva nu are miniștri

Data publicării:
piatra pe un perete cu sange
O femeie riscă să fie ucisă cu pietre pentru adulter, pentru că guvernul care o poate salva nu are miniștri. FOTO: Profimedia Images

O tânără condamnată să fie ucisă cu pietre pentru adulter nu poate fi salvată și eliberată deoarece guvernul care ar putea decide asta nu are miniștri. Se întâmplă în Suda, țară care, paradoxal, este din 2021 membru al Convenției ONu împotriva torturii, scrie BBC.

După lovitura de stat de acum un an, Sudanul este condus de o juntă militară.

Tânăra de 20 de ani nu a avut un proces corect și ar trebui eliberată, recunosc oficiali guvernamentali, care spun însă că nu există încă un ministru în guvern, astfel încât să se poată interveni în ajutorul ei.

Tânăra, care s-a despărțit de soțul ei în 2020 și a plecat să locuiască cu familia ei, a fost acuzată de adulter de către soțul ei, un an mai târziu. Ea a fost găsită vinovată în iunie 2022 de către un tribunal din orașul Kosti, în statul White Nile din Sudan.

Apelul ei împotriva condamnării a fost judecat și se așteaptă hotărârea instanței.

Grupurile pentru drepturile omului spun că femeia nu a avut un avocat care să o apere la momentul la care a fost dusă în arest și nici nu știa de ce e acuzată.

„Avem motive să credem că poliția a forțat-o să semneze o mărturisire falsă”, a declarat Mossaad Mohamed Ali, directorul executiv al Centrului African pentru Studii pentru Justiție și Pace (ACJPS).

Avocatul pe care femeia l-a avut la faza de apel, Intisar Abdala, a declarat pentru BBC că speră că instanța va „face ce trebuie” și o va elibera.

Sudanul încă impune pedeapsa cu moartea inclusiv pentru furt și adulter. În legea sudaneză se aplică pedepse precum biciuirea, amputarea mâinilor și a picioarelor, spânzurarea și uciderea cu pietre.

În 2015 guvernul a promis că se va renunța la pedeapsa prin ucidere cu pietre, dar asta nu s-a mai întâmplat.

Guvernul de tranziție care a preluat conducerea în Sudan după revolta împotriva președintelui Omar al-Bashir din 2019, a abrogat o lege de „ordine publică” care controla modul în care femeile se comportau și se îmbrăcau în public. Cu toate acestea, jurnalistul sudanez Zeinab Mohammed Salih a scris că „poliția moralității” care obișnuia să patruleze pe străzi și să aplice această lege s-a întors în urma loviturii de stat de acum un an.

Există, de asemenea, rapoarte că cei loiali lui Bashir au fost reangajați de junta de guvernământ care a ajuns la putere după lovitura de stat.

ONG-urile internaționale și din Sudan cer eliberarea femeii și spun că sentința este „crudă, inumană și degradantă”.

În 2021, Sudanul a semnat Convenția ONU împotriva torturii.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...