O fetiță de nouă luni dintr-un avion de evacuare din Afganistan a murit după ce a ajuns pe aeroport în Philadelphia

Data publicării:
avion in Philadelphia
O fetiță de 9 luni, care se afla într-un avion care transporta persoane evacuate din Afganistan, a murit după ce a ajuns la aeroportul din Philadelphia. FOTO: Captură CBC News

O fetiță de 9 luni, care se afla într-un avion care transporta persoane evacuate din Afganistan, a murit după ce a ajuns la aeroportul din Philadelphia.

Fetița era în avion împreună cu tatăl ei, au spus oficialii americani.

Este primul deces pe pământ american al unei persoane evacuate din Afganistan, potrivit CBS News.

Chris Mitchell, purtător de cuvânt al Departamentului apărării, a transmis într-un comunicat de presă că în timpul unui zbor C-17 care transporta refugiați din Afganistan de la Baza Aeriană Ramstein din Germania, "echipajul a fost informat că un bebeluș și-a pierdut cunoștința". Echipajul aeronavei a cerut asistență medicală și o rută prioritară la aterizarea în SUA.

Avionul a ajuns la aeroport în jurul orei 09:15, iar copilul și tatăl au fost preluați de un interpret și de medici de la ambulanță care i-au dus de urgență la un spital de pediatrie. Medicii nu au putut decât să constate decesul copilului, a spus Mitchell.

"Rugăciunile și gândurile noastre sunt alături de părinți și familie", a mai spus acesta.

Poliția din Philadelphia investighează circumstanțele în care s-a produs decesul.

Pe aeroportul din Philadelphia au ajuns între 28 august – 1 septembrie 3.654 de evacuați din Afganistan.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...