O investigație independentă zguduie din nou Biserica Catolică - 3000 de pedofili descoperiți în rândurile preoților francezi

Data actualizării: Data publicării:
Cătușe și cruciuliță pe o masă de lemn
Foto: Getty Images

Mii de pedofili au acționat în interiorul Bisericii Catolice Franceze din 1950, a descoperit șeful unei comisii care investighează abuzurile comise de membri ai Bisericii, conform BBC.

Jean-Marc Sauve a declarat în presa franceză că pe baza dovezilor obținute de comisia pe care o conduce, au existat între 2900 și 3200 de pedofili, dintr-un total de 115.000 de preoți și clerici.

„Aceasta este o estimare minimă”, a adăugat el.

Comisia urmează să facă public un raport mai detaliat, marți. Raportul este bazat pe arhive ale bisericii, tribunalelor și poliției dar și pe interviuri cu victimele.

Investigația independentă a fost cerută de Biserica Catolică Franceză în 2018, în urma unui număr de scandaluri legate de abuzuri din alte țări.

Conform lui Sauve, comisia a transmis dovezile spre procurori în 22 de cazuri în care mai putea fi începută investigația penală.

Printre membrii comisiei care au investigat abuzurile din sânul Bisericii franceze se numără medici, istorici, sociologi și teologi. Peste 6500 de victime și martori au fost contactați pe parcursul a doi ani și jumătate, iar raportul final este lung de 2500 de pagini.

Anterior, Biserica Catolică a introdus explicit în codul său legislativ pedeapsa pentru cazurile de pedofilie comisă de preoți, după o inițiativă a Papei Francisc.

Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat pentru Reuters că va aştepta publicarea raportului complet înainte de a decide dacă va comenta rezultatele anchetei.

Scandalul din Biserica franceză este ultimul care a lovit Biserica Romano-Catolică, zguduită de scandalurile privind abuzuri sexuale în întreaga lume, implicând adesea copii.

Contul oficial de Twitter al Bisericii Franceze a postat duminică o rugăciune în sprijinul victimelor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Biserica franceză, a cărei popularitate a scăzut puternic în ultimii ani în rândul francezilor, a declarat, în martie, că va propune compensaţii financiare celor care au fost victime ale abuzurilor.

Citește și: Raportul care zguduie Biserica Catolică: Cazurile de abuz sexual față de copii au fost mușamalizate pentru a apăra reputația Bisericii

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...