Negocieri secrete la Ankara între SUA și Rusia. Șeful spionajului extern rusesc participă la discuții (presă)

Data actualizării: Data publicării:
Russia Putin
Din delegaţia rusă ar face parte şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin. Foto: Profimedia Images

Responsabili ruşi şi americani poartă discuţii la Ankara, a relatat luni cotidianul rusesc Kommersant, citând o sursă, potrivit Reuters.

ACTUALIZARE 16:30 The New York Times scrie că un purtător de cuvânt al Casei Albe a confirmat că Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), William Burns, s-a întâlnit luni cu omologul său rus în Turcia pentru a avertiza Rusia împotriva folosirii armelor nucleare în Ucraina.

Întrevederea a fost parte a unui efort continuu al SUA de a „comunica cu Rusia privind gestionarea riscurilor”. De asemenea, cei doi au discutat și despre cazurile „cetățenilor americani reținuți pe nedrept”.

„Am fost foarte deschiși cu privire la faptul că avem canale de comunicare cu Rusia privind gestionarea riscurilor, în special a riscurilor nucleare și a riscurilor pentru stabilitatea strategică. Ca parte a acestui efort, Bill Burns se află astăzi la Ankara pentru a se întâlni cu omologul său din serviciile de informații rusești”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru CNN.


Știrea inițială

Din delegaţia rusă ar face parte şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Serghei Narîşkin, a indicat interlocutorul publicaţiei ruse, conform Agerpres.

Informaţia apare în momentul în care Ucraina sărbătoreşte recucerirea oraşului Herson, din sudul ţării, cel mai important succes al forţelor sale, după retragerea trupelor ruse din zonă.

Reuters nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.

Un responsabil turc a refuzat să comenteze informaţiile potrivit cărora ar avea loc discuţii între SUA şi Rusia în Turcia, dar a spus că Ankara lucrează cu unele ţări împotriva terorismului, inclusiv cu privire la o explozie care a ucis şase persoane cu o zi în urmă la Istanbul.

Ankara a atribuit responsabilitatea pentru atac militanţilor kurzi din Siria împotriva cărora a desfăşurat mai multe operaţiuni în nordul Siriei. În trecut, autorităţile turce au notificat Moscova şi Washingtonul înainte de operaţiunile sale.

Turcia s-a prezentat adesea drept un arbitru între Moscova şi Occident, de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, scrie Reuters, care aminteşte că Turcia a contribuit în vară la intermedierea unui acord între Rusia şi Ucraina privind exportul de cereale ucrainene prin porturi din Marea Neagră.

La rândul său, Kremlinul a declarat luni că nu poate nici confirma, nici infirma informaţiile potrivit cărora oficiali ruşi şi americani ar purta discuţii în capitala turcă.

Potrivit The Moscow Times, delegaţia americană este condusă de şeful CIA, William Burns.

Întâlnirea, care nu a fost anunţată public, are loc după ce armata rusă s-a retras din Herson, iar diplomaţi şi oficiali ruşi au cerut discuţii cu Ucraina de cinci ori într-o săptămână, conform publicaţiei amintite.

Ministerul de Externe rus a anunţat în două rânduri că este pregătit de o soluţionare diplomatică a conflictului care a intrat în a noua lună, „fără condiţii prealabile”.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a subliniat că Moscova este pregătită de „negocieri, ţinându-se cont de realitatea din teren în acest moment”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri