Oficialii medicali americani avertizează: Răspândirea coronavirusului în Statele Unite este „inevitabilă”

Data publicării:
coronavirus epidemic and infectious diseases concept"nmale lab technician doing research in the lab with protective suit and gas mask.
FOTO: Getty Images

Oficialii medicali din SUA i-au avertizat pe cetățenii americani să se pregătească pentru răspândirea „inevitabilă” a noului coronavirus care afectează deja zeci de țări din lume, informează BBC.

Centrul american pentru Controlul Bolilor (CDC) și experți în prevenția bolilor au avertizat locuitorii Statelor Unite cu privire la o posibilă epidemie.

„Cerem cetățenilor americani să se pregătească. Este doar o chestiune de timp până când o epidemie va izbucni și în țara asta. Viața de zi cu zi ar putea fi grav afectată”, a declarat, marți, Nancy Messonnier, de la Centrul Național pentru Imunizare și Boli Respiratorii, în cadrul unei conferințe telefonice cu presa.

Avertismentul reprezintă o schimbare în abordarea aleasă de CDC, care până de curând și-a concentrat eforturile pe oprirea răspândirii coronavirusului în SUA și punerea în carantină a oamenilor care au călătorit în China.

Până acum, 53 de cazuri de coronavirus au fost confirmate în SUA, iar autoritățile au solicitat membrilor Congresului să aprobe cât mai repede o finanțare de miliarde de dolari pentru a ajuta eforturile de contracarare a noului patogen.

Militar american staționat în Coreea de Sud, diagnosticat cu noul coronavirus

Un militar american staționat la Baza Carroll din Coreea de Sud a fost diagnosticat cu noul coronavirus, acesta fiind primul membru al serviciilor SUA care este infectat, potrivit Forţelor Armate americane din Coreea de Sud (USFK), transmite CNBC.

Baza Carroll este situată la o distanță de aproximativ 22 de kilometri de orașul sud-coreean Daegu, locul în care au fost confirmate cele mai multe cazuri de infecție cu Covid-19 din Coreea de Sud. De asemenea, militarul a vizitat și baza Walker, aceasta aflându-se la aproximativ patru kilometri de Daegu.

Soldatul în vârstă de 23 de ani a fost pus în carantină la domiciliul său aflat în afara bazei militare, potrivit USFK. Totodată, oficialii din cadrul forțelor armate au adăugat că încearcă să afle cu cine a intrat în contact tânărul.

Președintele Donald Trump a declarat că situația este „sub control”. Cu toate acestea, noul virus Covid-19 a dus la scăderea acțiunilor a mai multor companii pentru a doua zi la rând.

Peste 2.700 de persoane au murit și în jur de 80.000 au fost infectate cu noul coronavirus, majoritatea cazurilor înregistrându-se în China, locul din care provine virusul.

În afara Chinei, cele mai multe cazuri de infecție au fost confirmate în Iran, Coreea de Sud și Italia, fapt care a stârnit temeri că situația s-ar putea transforma în curând în pandemie.

De asemenea, primul caz de coronavirus a fost anunțat în America Latină, fiind vorba despre un cetățean brazilian în vârstă de 61 de ani care tocmai s-a întors din Italia. Presa locală a relatat că bărbatul va fi supus unor noi analize medicale pentru a confirma diagnosticul.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...