Olaf Scholz s-a vindecat de Covid și va pleca într-o vacanță de Crăciun

Data publicării:
Cancelarul Germaniei Olaf Scholz participă la evenimentul Europaforum din Berlin, pe 6 iunie 2023.
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz s-a vindecat de Covid-19 şi îşi va lua timp liber pentru a călători alături de soţia lui pe durata vacanţei de Crăciun, a anunţat miercuri purtătorul său de cuvânt, citat de DPA, potrivit Agerpres. 

Liderul german, în vârstă de 65 de ani, a participat prin teleconferinţă în această dimineaţă la ultima şedinţă a cabinetului său din acest an şi, la puţin timp după aceea, a avut un rezultat negativ la un test de depistare a noului coronavirus, a precizat Steffen Hebestreit.

„A avut doar simptome foarte uşoare în tot acest timp”, a adăugat purtătorul său de cuvânt.

Olaf Scholz a anunţat luni că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Printre celelalte schimbări operate în programul său de lucru, o vizită la Berlin a prim-ministrului slovac, Robert Fico, programată pentru marţi, a trebuit să fie anulată.

Cancelarul german îşi va lua o scurtă vacanţă alături de soţia sa, Britta Ernst, pe durata zilelor libere de Crăciun, însă destinaţia nu va fi anunţată până la întoarcerea lor în ţară, a precizat Steggen Hebestreit.

Olaf Scholz ar trebui să se întoarcă la timp în Germania pentru a susţine discursul său de Anul Nou.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...