ONU: Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază. Patru miliarde de oameni sunt în pericol

Data publicării:
MEDICINE AFRICA
Imagine cu o asistentă care dezinfectează rana unei fetițe la o clinică gratuită UNICEF din Burkina Faso. Foto: Profimedia Images

Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază, expunând aproape patru miliarde de persoane unui risc crescut de infecţie, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP.

Aceste centre sanitare nu dispun de apă, săpun sau gel hidroalcoolic în încăperile în care pacienţii primesc îngrijiri medicale sau la toalete, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF. 

Aceste unități sunt folosite de circa 3,85 miliarde de persoane, care sunt astfel expuse unui risc crescut de infecţie, conform Agerpres.

Potrivit celor două agenţii ONU, 688 de milioane de persoane primesc îngrijiri medicale în centre medicale lipsite de instalaţii de igienă de bază. 

Unităţile sanitare şi practicile de igienă din centrele medicale nu sunt negociabile, a declarat Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică şi mediu din cadrul OMS. 

Îmbunătăţirea lor este esenţială pentru însănătoşire, prevenire şi pregătire în caz de pandemie, a mai adăugat aceasta. 

Igiena în unităţile sanitare nu poate fi garantată fără creşterea investiţiilor în măsuri de bază, care includ apa potabilă, toalete curate şi gestionarea în siguranţă a deşeurilor medicale”, a ținut să mai precizeze Neira.

Noile cifre, stabilite pe baza datelor provenite din 40 de ţări, prezintă o imagine alarmantă a stării de igienă din unităţile sanitare. 

Raportul subliniază că 68% dintre unităţile sanitare dispuneau de echipamente de igienă în încăperile în care se acordă îngrijiri medicale şi 65% de instalaţii pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun în toalete. 

Cu toate acestea, doar 51% dispuneau de ambele şi, prin urmare, îndeplineau standardele pentru echipamentele de igienă de bază.

Pe de altă parte, 9% din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispuneau de niciunul dintre aceste echipamente de igienă de bază. 

Raportul precizează că unităţile sanitare din Africa subsahariană au rămas în urmă, doar 37% dintre ele dispunând de instalaţii pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun în toalete.

La nivel global, aproximativ 3% din unităţile sanitare din zonele urbane şi 11% din zonele rurale nu dispuneau de apă curentă.

Citește și: Numai trei din cinci oameni au dotări minime ca să se spele pe mâini (raport UNICEF)

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...