Organizaţiile umanitare cer ONU să intervină în Statele Unite pentru respectarea dreptului la avort

Data publicării:
Un steag cu sigla ONU este arborat în Olanda.
Organizaţiile umanitare cer ONU să intervină în Statele Unite pentru respectarea dreptului la avort. Foto: Profimedia Images

Aproape 200 de organizaţii umanitare cer ca ONU să intervină în Statele Unite pentru a opri "distrugerea dreptului la avort", se arată într-o scrisoare comună care va fi trimisă astăzi, scrie The Guardian.

Documentul precizează că de la revocarea dreptului constituţional la avort, în iune 2022, în jur de 22 de milioane de femei din SUA trăiesc acum în state unde avortul la cerere a fost fie interzis, fie a devenit inaccesibil.

Printre semnatari se numără organizaţii de prestigiu precum Amnesty International sau Human Rights Watch.

Restricțiile le împiedică pe femei "ia decizii legate de propriul lor corp" şi este un atac la "demnitatea şi egalitatea persoanelor care rămân însărcinate", se arată în scrisoare.

Semnatarii documentului spun că revocarea dreptului constituţional la avort contravine obligaţiilor internaţionale ale Statelor Unite ca membru ONU. Statele care fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite sunt obligate să respecte dreptul la viaţă, sănătate, intimitate şi siguranţă şi să prevină tratamentele inumane, crude şi degradante, se arată în scrisoare.

Semnatarii scrisorii spun că Naţiunile Unite au stabilit deja că interzicerea dreptului la avort poate cauza "suferinţă fizică şi mentală atât de severă în intensitate încât poate fi echivalată cu tortura".

Statutul Statelor Unite de lider pe scena mondială nu înseamnă că pot face excepţie de la aceste obligaţii, ci, din contră, le obligă să facă mai mult pentru a fi respectate, a declarat un reprezentant al organizaţiei Global Justice Center, care se numără printre semnatare.

"Statele Unite trebuie admonestate pe scena internaţională pentru felul în care îşi tratează femeile, fetele şi alte persoane care pot rămâne însărcinate - magnitudinea şi intensitatea violărilor drepturilor omului perpetuate de SUA împotriva propriei populaţii sunt greu de digerat în acest moment", a declarat Christine Ryan, membră a organizaţiei Global Justice Center.

"Este o ironie tragică faptul că guvernul SUA foloseşte limbajul drepturilor omului pentru a condamna abuzurile statale împotriva cetăţenilor altor ţări, fie că vorbim de Iran sau Belarus. Aceste norme trebuie aplicate şi acasă. Pentru mult prea mult timp SUA au reuşit să evite o examinare internaţională", a adăugat Ryan.

Semnatarii scrisorii le cer oficialilor ONU să notifice SUA în legătură cu violările drepturilor omului, să facă inspecţii în această ţară şi să ceară guvernului să îşi respecte obligaţiile internaţionale inerente unui stat membru ONU.

Organizaţiile umanitare amintesc că în trecut ONU a condamnat lipsa accesului la avort în ţări precum Irlanda sau El Salvador şi au cerut ca aceleaşi standarde să se aplice şi în cazul SUA.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...