Parisul va stinge luminile turnului Eiffel mai devreme pentru a economisi energie. Ce alte măsuri au fost luate în Capitala Franței

Data actualizării: Data publicării:
turnul eiffel iluminat noaptea
Foto: Profimedia Images

Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta, a spus marţi primarul oraşului, relatează Reuters.

Măsurile au drept scop îndeplinirea obiectivului enunţat de preşedintele Emmanuel Macron potrivit căruia industria, locuinţele şi autorităţile municipale trebuie să-şi reducă consumul de energie cu 10% drept răspuns la sistarea de către Rusia a aprovizionării cu gaze şi ca urmare a creşterii preţurilor la energie.

Peste tot în Europa, statele sunt în căutarea unor modalităţi de a reduce consumul de energie şi de a-şi umple depozitele de gaze ca pregătire pentru o posibilă întrerupere completă, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Franţa nu este la fel de expusă la gazele ruseşti ca alţi vecini, dar un număr record de întreruperi ale reactoarelor nucleare a forţat țara să importe energie, deşi în mod normal ar fi un exportator, exacerbând presiunea pe pieţele de energie.

''Va fi mereu Oraşul Luminilor", a spus primarul Anne Hidalgo.

Turnul Eiffel este în prezent iluminat până la ora 1:00 printr-un sistem de lumini care îi conferă o aură aurie. La finalul fiecărei ore de iluminare, scânteiază graţie celor 20.000 de becuri. Închiderea luminilor monumentului la 23:45 ar însemna o reducere de 4% în consumul de energie.

Hidalgo a precizat că începând din 23 septembrie, luminile din clădirile publice pariziene vor fi stinse la ora 22:00, iar temperatura din piscine va fi redusă la 25 de grade Celsius de la 26 de grade Celsius. Încălzirea în clădirile publice va fi redusă la 18 grade Celsius.

Factura la energie a capitalei va ajunge la 90 de milioane de euro anul acesta, cu 35 de milioane de euro mai mult decât în mod normal chiar dacă contractele pe termen lung la electricitate şi gaze protejează autorităţile de creşterile exacerbate ale preţurilor.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...