Pescarii irlandezi „au învins” flota rusă. Moscova anunță că își mută exercițiile navale planificate în zonă „ca gest de bunăvoință”

Data actualizării: Data publicării:
ambarcatiuni de pescuit in dublin
Rusia își relochează exercițiile navale din zona economică exclusivă a Irlandei, după un protest al pescarilor Foto: Profimedia Images

Pescarii irlandezi au învins flota rusă, scrie presa de la Dublin, după ce un protest al pescarilor a determinat marina Moscovei să relocheze exercițiile pe care le plănuia. Manevrele urmau să aibă loc la 240 km de coastă, dar pescarii au avertizat că se vor opune, așa că acum antrenamentele se vor desfășura în afara zonei economice exclusive a Irlandei. Potrivit ambasadorului rus, decizia a fost luată „ca un gest de bunăvoință”.

Ministrul afacerilor externe de la Dublin, Simon Coveney, a anunţat sâmbătă că a primit asigurări de la Rusia că aceasta îşi va reloca în afara zonei economice exclusive a Irlandei planificatele exerciţii militare. Simon Coveney a declarat că ministrul rus al apărării i-a transmis că exerciţiile nu vor avea loc lângă coasta de sud-vest a Irlandei.

Manevrele planificate ale marinei ruse, care urmau să aibă loc în Marea Irlandei la 240 de kilometri de coasta de sud-vest a Irlandei, au cauzat controverse şi tensiuni în această ţară, scrie Agerpres.

„Săptămâna aceasta i-am scris ministrului apărării rus, pentru a-i cere să reconsidere exerciţiile navale de lângă costa irlandeză. În seara aceasta am primit o scrisoare care confirmă că exerciţiile ruse vor fi relocate în afara (zonei economice a) Irlandei. Salut acest răspuns”, a scris Coveney, sâmbătă, într-un tweet.

Într-un comunicat, ambasadorul Rusiei în Irlanda, Iuri Filatov, a anunţat că, în urma cererilor guvernului irlandez şi a industriei piscicole irlandeze, „ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a decis, într-un gest de bunăvoinţă, să relocheze exerciţiile marinei ruse, planificate să aibă loc între 3 şi 8 februarie, în afara zonei economice exclusive a Irlandei, pentru a nu afecta activităţile piscicole ale navelor irlandeze în zonele lor tradiţionale de pescuit”.

Acum, nu se ştie exact unde se vor desfăşura acum aceste exerciţii, însă comentatorii văd în acest anunț un mic semn de optimism în legătură cu tensiunile dintre Occident și Moscova.

Rusia a anunţat la la mijlocul lunii ianuarie că marina sa va organiza un set de exerciţii implicând toate flotele sale de la Pacific până la Atlantic, aceasta fiind cea mai recentă demonstraţie de forţă în contextul sporirii activităţilor militare şi a tensiunilor cu Occidentul.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...