Piloţii ucraineni încep luna viitoare pregătirea în SUA pentru a zbura pe avioane F-16 (Pentagon)

Data actualizării: Data publicării:
Avion de luptă F-16
Avion de luptă F-16 din SUA. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a discutat joi cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la pregătirea de către Statele Unite a piloţilor ucraineni pentru a zbura pe avioane de luptă F-16. Pregătirea va începe în luna septembrie, au anunţat Casa Albă și Pentagonul.

„Preşedinţii Biden şi Zelenski au discutat despre începerea pregătirii piloţilor de luptă ucraineni şi garanţia unei aprobări rapide pentru ca alte naţiuni să transfere avioane F-16 în Ucraina la finalizarea pregătirii”, a declarat executivul american într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Piloţi ucraineni vor fi antrenaţi din septembrie de către Statele Unite pe modelul de avion de vânătoare F-16, a anunţat joi Pentagonul.

„Aceşti piloţi vor urma un curs în limba engleză” în Texas în septembrie, înainte „de a participa la pregătirea pentru pilotaj” în Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, luna următoare, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

Cursurile de engleză vor fi ţinute la baza forţelor aeriene americane din Lackland, San Antonio (Texas).

În octombrie, vor începe antrenamentele propriu-zise la baza Morris, a Gărzii Naţionale din Tucson (Arizona, SUA).

Norvegia a anunţat recent că va deveni a treia ţară - după Ţările de Jos şi Danemarca - care va furniza Ucrainei acest tip de aeronavă de concepţie americană.

Ryder a evitat să precizeze câţi militari ucraineni vor primi această pregătire.

El a mai amintit că Danemarca şi Olanda au confirmat că vor livra Ucrainei avioane F-16 şi că SUA menţin un contact „strâns” cu aceste ţări şi cu alţi aliaţi pentru a se asigura că pregătirea SUA completează eforturile altor parteneri din coaliţia care sprijină Kievul.

Statele Unite au dat asigurări Danemarcei şi Olandei că vor accelera aprobările necesare pentru a asigura livrarea avioanelor de vânătoare F-16 în Ucraina odată ce antrenamentul condus de ambele ţări va fi finalizat.

În iulie, ministrul apărării danez Troels Lund Poulsen a anunţat că ampla coaliţie formată din 11 ţări aliate care participă la pregătirea piloţilor ucraineni pe avioane F-16 îşi va începe instrucţia militară în august.

Olanda, la rândul ei, a confirmat că centrul de instruire va fi instalat în România.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...