Premierul Bulgariei spune că nu a existat vreo discuție legată de desfășurarea de trupe suplimentare NATO pe teritoriul țării sale

Data publicării:
Kiril Petkov de la tribuna parlamentului bulgar
Kiril Petkov, prim-ministrul Bulgariei. Foto: Profimedia Images

Autoritățile bulgare spun că nu au discutat și nici nu au luat vreo decizie cu privire la vreo eventuală desfășurare de trupe suplimentare ale NATO pe teritoriul său, ca răspuns la concentrarea de trupe ale Rusiei în apropiere de granița cu Ucraina. Anunțul a fost făcut, miercuri, de prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov.

Declaraţia sa vine după ce ministrul apărării, Stefan Ianev, a scris marţi seară, într-o postare pe Twitter, că, în acest stadiu, nu există motive de a considera acţiunile Rusiei drept o ameninţare directă pentru Alianţă şi securitatea sa, iar o prezenţă militară întărită în Bulgaria nu se justifică, în vreme ce o astfel de dezbatere ar putea amplifica tensiunile în regiune.

„Urmând acest raţionament, nu văd nimic care să justifice o decizie de desfăşurare de trupe suplimentare pe teritoriul nostru, şi a decide desfăşurarea de trupe NATO suplimentare în Bulgaria ar fi nejustificată. O astfel de decizie nu ar fi în interesul aliaţilor sau în interesul naţional al Bulgariei”, a scris Ianev.

„Acest subiect nu a fost discutat nici în guvern, nici cu vreunul dintre partenerii noştri din NATO. Ministrul apărării are opinia sa personală, care nu este în niciun caz poziţia oficială a guvernului nostru”, le-a declarat Petkov reporterilor după şedinţa executivului.

„Am afirmat în mod clar că suntem şi vom fi un membru activ al Uniunii Europene şi al NATO, prin urmare decizii de acest fel vor fi coordonate după luarea în considerare a rolului ţării noastre”, a adăugat șeful guvernului bulgar.

„Aş dori, de asemenea, să arăt că avem convingerea fermă că modul cel mai bun de a sprijini politica UE şi a NATO faţă de frontiera noastră estică este prin mijloace paşnice şi diplomatice”, a mai spus Petkov. El a evitat să-şi facă publică poziţia personală pe acest subiect şi a afirmat că orice decizie va fi luată după o analiză detaliată pro şi contra şi în urma unor discuţii cu aliaţii occidentali ai Bulgariei.

„Cu cât accentul este mai puţin pe potenţialul militar şi mai mult pe potenţialul diplomatic, cu atât mai bine pentru Bulgaria”, a punctat el.

Liderul parlamentar al formaţiunii Bulgaria Democratică a anunţat că aceasta va cere audierea lui Ianev de către Comisia de apărare, după ce aceasta va fi constituită. „Noi credem că ţara noastră nu îşi poate permite să fie într-o stare nedeclarată, dar efectivă, de neutralitate în favoarea politicii expansioniste a Kremlinului în regiune”, a arătat Hristo Ivanov.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...