Premierul eston: Trebuie evitată o pace negociată prost pentru Ucraina. Am făcut greşeala asta de 3 ori: Georgia, Crimeea și Donbas

Data publicării:
Premierul Estoniei, Kaja Kallas, la un interviu
Premierul Estoniei, Kaja Kallas. Foto: Profimedia Images

Ucraina trebuie să fie capabilă să negocieze cu Rusia de pe o poziţie de forţă, astfel încât Moscova să nu fie încurajată să adopte alte acţiuni agresive, a declarat, miercuri, şefa guvernului eston Kaja Kallas, potrivit Reuters. ''Este mult mai periculos să cedăm în faţa lui Putin decât să îl provocăm. Toate aceste aparente mici concesii făcute agresorului conduc la mari războaie. Am făcut această greşeală deja de trei ori: Georgia, Crimeea şi Donbas'', a adăugat ea.

''Trebuie să evităm o pace nefavorabilă, o pace negociată prost pentru Ucraina ar însemna o pace proastă pentru noi toţi'', a spus Kallas într-un discurs la Stockholm.

''Toate aceste aparente mici concesii făcute agresorului conduc la mari războaie", a mai spus premierul eston. 

Pe de altă parte, liderii diplomaţiilor din Consiliul Statelor de la Marea Baltică au avertizat că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei va avea ''un impact negativ pe termen lung'' asupra securităţii regionale.

Miniştrii de externe din Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia s-au întrunit marţi şi miercuri la Kristiansand, în sudul Norvegiei, în prezenţa şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell. Rusia nu este reprezentată întrucât s-a retras din această organizaţie în 17 mai, după ce în 3 martie fusese suspendată, notează Agerpres.

''Agresiunea rusă este absolut incompatibilă cu modelul de cooperare ce guvernează relaţiile internaţionale în regiunea Mării Baltice, are un impact negativ pe termen lung asupra securităţii regionale şi este contrară ordinii internaţionale bazate pe reguli'', au afirmat reprezentanţii celor zece ţări participante, într-o declaraţie comună.

''Relaţiile Consiliului cu Rusia şi Belarus (ţară cu statut de observator, n.red.) vor rămâne întrerupte până când cooperarea va redeveni posibilă în cadrul principiilor fundamentale ale dreptului internaţional'', se arată în document.

Ţările semnatare şi-au reafirmat sprijinul pentru Ucraina, declarându-se pregătite pentru ''un parteneriat pentru cooperare şi reconstrucţie şi pentru deschiderea de anchete internaţionale privind crimele de război'', şi au subliniat că ''Rusia şi complicele său Belarus poartă întreaga responsabilitate pentru război''.

Reuniunile ministeriale ale Consiliul Statelor de la Marea Baltică fuseseră suspendate după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în 2014.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...