Președinta Taiwanului spune că „abia așteaptă” să producă „cipuri ale democrației” alături de Statele Unite

Data publicării:
Tsai Ing-wen cu mască, la pupitru
Tsai Ing-wen, președinta Taiwanului. Foto: Profimedia Images

Taiwanul abia așteaptă să producă „cipuri ale democrației” alături de Statele Unite, a declarat președinta Tsai Ing-wen, în timpul unei noi vizite a unui oficial american în această țară, relatează Reuters.

Joi, guvernatorul statului Arizona, republicanul Doug Ducey, a completat lanțul de vizite al unor oficiali americani în insula Taiwan, început de șefa Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

Relațiile dintre SUA și Taiwan au devenit tot mai strânse în ultima perioadă, în ciuda faptului că, din punct de vedere oficial, cele două nu au relații diplomatice.

Taiwanul și-a reconfirmat disponibilitatea de a avea relații strânse cu guvernul de la Washington, principalul său susținător internațional, în condițiile unui deficit de microcipuri pe piața internațională, care afectează producția auto și de electronice, Taiwanul fiind cel mai mare producător de astfel de piese, la nivel global.

Taiwan Semiconductor Manufacturing Co. Ltd., unul dintre principalii furnizori ai Apple și cel mai mare producător de cipuri, construiește o fabrică de 12 miliarde de dolari în Arizona.

„În fața expansionismului autoritar și a provocărilor epocii post-pandemice, Taiwanul caută să accentueze cooperarea cu Statele Unite în industriile semiconductorilor și altor industrii high-tech”, a spus președinta Tsai, în timpul întâlnirii cu guvernatorul american la Taipei.

„Aceasta (noua fabrica – n. red.) ne va ajuta să construim lanțuri de aprovizionare mai sigure și mai durabile. Abia așteptăm să produce cipuri ale democrației pentru a proteja interesele partenerilor noștri democratici și pentru a crea prosperitate mai mare”, a adăugat președinta Taiwanului.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...