Preşedintele israelian s-a întâlnit în secret cu regele Iordaniei în palatul acestuia din Amman

Data actualizării: Data publicării:
isaac herzog presedintele israelului gesticuleaza
Isaac Herzog, președintele Israelului. Foto: Profimedia Images

Preşedintele israelian Isaac Herzog a dezvăluit că s-a întâlnit în secret cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, în palatul acestuia din Amman, și a descris întrevederea ca fiind ''extraordinară''.

''Săptămâna trecută am avut cu regele Iordaniei o conversaţie foarte lungă, am fost în palatul lui o seară întreagă. A fost o întâlnire extraordinară'', a declarat preşedintele Herzog într-un interviu, din care au fost difuzate extrase de către canalele de televiziune israeliene sâmbătă seara, la o oră de mare audienţă.

Interviul urmează să fie difuzat integral duminică, în ajunul Anului Nou Evreiesc.

''Iordania este o ţară foarte importantă. Am un respect imens pentru regele Abdullah, un mare lider şi un actor regional foarte important'', a declarat preşedintele israelian, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

Textul se referă la o ''întrevedere călduroasă'', la invitaţia regelui Iordaniei, şi în cursul căreia cei doi lideri au discutat ''probleme strategice, la nivel bilateral şi regional''.

''Printre lucrurile pe care le-am discutat se află subiectele aflate în centrul relaţiilor dintre ţările noastre, în special un acord privind importul de produse agricole (...) problemele energetice, dezvoltarea durabilă şi soluţii la criza climatică pe care le putem promova împreună'', a adăugat comunicatul.

Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat în timpul guvernării fostului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, notează AFP.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri