Primele deversări ale apelor de la centrala nucleară Fukushima nu au impact radiologic asupra populației (AIEA)

Data publicării:
Moment Tsunami Hit Fukushima Daiichi Nuclear Power Plant
Sursa foto: Profimedia Images

Primele deversări ale apelor provenite de la centrala nucleară Fukushima sunt conforme cu previziunile şi fără impact radiologic asupra populaţiei, a declarat marţi directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Am putut să confirmăm că primele deversări ale apei nu conţineau radioizotopi la niveluri nocive”, a spus Rafael Grossi în timpul unei vizite întreprinse la Stockholm.

„Aceste prime deversări sunt conforme cu aşteptările noastre, dar noi vom continua să supraveghem aceste lucruri, până când ultima picătură va fi deversată”, a adăugat el.

Potrivit unui anunţ făcut de AIEA pe 24 august, concentraţia substanţei radioactive tritiu era „cu mult sub limita operaţională de 1.500 de becquereli (Bq) per litru”, un nivel el însuşi de 40 de ori mai mic decât standardul naţional japonez pentru apa cu tritiu, aliniat la standardul internaţional (60.000 Bq/litru).

Deversarea apelor provenite de la Fukushima a generat însă temeri în rândul pescarilor japonezi, precum şi o opoziţie puternică din partea Chinei, care şi-a suspendat importurile de produse marine aduse din Japonia. Totodată, autorităţile de la Tokyo i-au imputat Chinei o serie recentă de acţiuni anti-japoneze.

Directorul general al AIEA a vorbit cu aceeaşi ocazie şi despre cooperarea cu Iranul, considerând că ritmul de reinstalare a camerelor video în siturile nucleare iraniene este încă prea lent.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, zâmbete largi în fața paparazzilor, tensionați în rest. Detaliul care i-a...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...