Primele efecte ale distrugerii podului Kerci: Putin l-a dat afară pe comandantul armatei ruse în războiul din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Serghei Surovikin
Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”. Foto: Profimedia Images

După o serie de eșecuri și înfrângeri rușinoase pe frontul din Ucraina, acolo unde dictatorul rus spera să obțină o victorie rapidă la momentul declanșării invaziei, armata rusă a anunțat, sâmbătă, că numește un nou comandant. Schimbarea de conducere militară vine pe fondul unei nemulțumiri tot mai mari în rândul elitelor cu privire la felul în care se desfășoară războiul. Generalul Serghei Surovikin urmează să preia conducerea grupării combinate de trupe care duce războiul sângeros împotriva țării vecine, conform unei postări pe Telegram a ministerului rus al apărării.

Surovikin, în vârstă de 55 de ani, este un veteran al războiului civil din Tadjikistan din anii 1990, al celui de-al doilea război cecen din anii 2000 şi al intervenţiei ruseşti în Siria, lansată în 2015. El a fost până acum şeful grupării de forţe „Sud” din Ucraina, potrivit unui raport din iulie al ministerului rus.

Numele predecesorului său nu a fost niciodată dezvăluit în mod oficial, dar, potrivit presei ruse, este vorba despre generalul Alexandr Dvornikov, de asemenea veteran al celui de-al doilea război cecen şi comandant al forţelor ruseşti în Siria între 2015 şi 2016.

Este un fapt rar că o astfel de decizie este făcută publică de Rusia, scrie AFP, citată de Agerpres, adăugând că ea vine după o serie de înfrângeri zdrobitoare suferite de armata rusă în Ucraina.

La începutul lunii septembrie, forţele ruse au fost alungate din cea mai mare parte a regiunii Harkov din nord-est, într-o contraofensivă ucraineană în urma căreia Ucraina a recucerit mii de kilometri pătraţi de teritoriu.

De asemenea, trupele ruseşti au pierdut 500 de kilometri pătraţi de teritoriu în regiunea Herson din sudul Ucrainei şi au scăpat la limită de încercuirea în Liman, un centru logistic aflat, acum, din nou, sub controlul Ucrainei, proprietara de drept a teritoriului.

Înfrângerile au provocat critici din interiorul elitei ruse, liderul cecen Ramzan Kadârov acuzând conducerea militară, iar un oficial parlamentar de rang înalt, Andrei Kartapolov, a cerut public armatei să „înceteze să mai mintă” cu privire la înfrângerile sale.

Anunţul vine în ziua în care o explozie a distrus parţial Podul Kerci, o infrastructură cheie pentru aprovizionarea peninsulei anexate de Rusia şi de forţele ruseşti din Ucraina, și unul din motivele de laudă pentru dictatorul de la Moscova.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...