Primul indiciu care ar putea rezolva misterul morții a 21 de adolescenți într-un bar din Africa de Sud

Data actualizării: Data publicării:
bar africa de sud
Taverna Enyobeni din East London. Sursa foto: Profimedia Images

Misterul rămâne neelucidat în privinţa morţii a 21 de tineri într-un bar din localitatea East London, din Africii de Sud, după publicarea primelor analize toxicologice. Anchetatorii au însă un indiciu care ar putea duce la rezolvarea cazului, relatează The Guardian.

Cadavrele a 21 de tineri au fost descoperite într-un club de noapte din Africa de Sud. Aveau vârste între 13 și 17 ani. Foto: Profimedia
Cadavrele a 21 de tineri au fost descoperite într-un club de noapte din Africa de Sud. Aveau vârste între 13 și 17 ani. Foto: Profimedia

Anchetatorii au găsit urme de metanol, o substanță chimică toxică, în corpurile celor 21 de adolescenți care au murit luna trecută în clubul din Africa de Sud.

Tragedia din barul Enyobeni a provocat șoc și durere într-o țară obișnuită să înregistreze victime din cauza consumului de alcool. Anunțul privind metanolul a venit pe fondul furiei crescânde față de eșecul autorităților de a identifica cauza morții.

„Metanolul a fost detectat la toate cele 21 de persoane care se aflau acolo, cu toate acestea există încă o analiză progresivă a nivelurilor de metanol pentru a vede dacă ar putea fi cauza deceselor”, a spus dr. Litha Matiwane, director adjunct medical al provinciei Eastern Cape.

Metanolul este o formă toxică de alcool, care este utilizată industrial ca solvent, pesticid sau o sursă alternativă de combustibil. Nu este utilizat în producția de alcool vândut pentru consum uman.

„Primul mod în care intră în organism este să îl ingerezi. Dar este un produs secundar al altor substanțe chimice. Prin urmare, încă investigăm”, a spus Matiwane.

Intoxicația cu alcool și inhalarea de monoxid de carbon au fost excluse ca posibile cauze de deces, deși au fost detectate urme ale ambelor substanțe în corpurile tuturor celor 21 de victime.

„Ceea ce am stabilit ca alcoolemie oscilează între 0,50 şi 2,60 grame pe litrul de sânge, ceea nu ne permite să ajungem la concluzia că a existat o toxicologie letală”, a spus medicul într-un briefing televizat din East London, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte monoxidul de carbon, nivelurile de saturaţie al hemoglobinei în sânge oscilează între 3,3% şi 21%, mult sub pragul fatal de 50%, a precizat el.

Tinerii au murit în circumstanţe misterioase în barul Enyobeni din cartierul Scenery Park, în East London.

Majoritatea trupurilor neînsufleţite au fost găsite pe 26 iunie în bar fără răni aparente, în timp ce unii dintre tineri au murit în orele următoare la spital.

Autorităţile au exclus posibilitatea unei busculade mortale. Supravieţuitorii au evocat un „miros sufocant”, iar unele mărturii au sugerat o intoxicaţie sau o otrăvire.

Proprietarul acestui bar clandestin, dar tolerat, în vârstă de 52 de ani, urmează să compară pe 19 august în faţa unui tribunal pentru a răspunde acuzaţiei de vânzare de alcool minorilor. Doi dintre angajaţii săi, de 33 şi 34 de ani, au primit o amendă de 2.000 de ranzi (120 de euro) din acelaşi motiv, a precizat poliţia sud-africană.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri