Putin s-a plâns la Erdogan că Ucraina nu a respectat armistițiul de Crăciun pe care l-au încălcat chiar soldații lui

Data publicării:
Vladimir Putin și Recep Erdogan
O întâlnire între președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, ar putea avea loc în Rusia. FOTO: Profimedia Images

Președintele rus l-a sunat luni pe omologul său turc pentru a discuta despre cooperarea în domeniul energetic, dezvoltarea unui hub regional pentru exploatarea gazelor naturale livrate de Federația Rusă. Putin nu a omis ocazia să se plângă de „ipocrizia” Kievului, în cadrul discuțiilor despre înțelegerea de la Istanbul privind exportul de cereale prin coridorul uminatar din Marea Neagră. 

Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan au avut prima discuție în acest an în care au trasat principalele linii de cooperare între cele două țări. Dicolo de domeniile tot mai vaste de cooperare între Moscova și Ankara, liderul rus a ținut să i se plângă lui Erdogan de atitudinea „duplicitară” a Kievului, acuzând „ingerința” forțelor străine în deciziile liderilor din Ucraina. 

Respectând liniile discursului propagandistic trasate chiar de el, Putin a „atras atenția asupra liniei distructive a regimului de la Kiev care se bazează pe intensificarea acțiunilor militare susținute de sponsorii vestici. Aceștia au crescut cantitatea de arme și tehnică militară tranmisă armatei ucrainene”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Kremlinului.

Putin a ținut să critice și maniera „duplicitară” în care comunică și acționează autoritățile de la Kiev. Acesta s-a arătat supărat că armata ucraineană nu a respectat armistițiul de Crăciun pe rit vechi, cerut de Patriarhul Kiril și ordonată de Putin, acuzând „ipocrizia” ucrainenilor. Totuși, liderul rus a nu a punctat că armata sa a fost cea care i-a încălcat flagrant ordinul și a continuat bombardamentele pe frontul din Bahmut. 

Editor : Alexandru Rotaru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...