Putin spune că unele arme trimise de Occident Ucrainei ajung în mâinile talibanilor

Data publicării:
vladimir putin
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut vineri că unele arme occidentale furnizate Ucrainei ajung prin contrabandă în Orientul Mijlociu. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a susţinut vineri că unele arme occidentale furnizate Ucrainei ajung prin contrabandă în Orientul Mijlociu, de unde sunt vândute talibanilor din Afganistan, transmite Reuters.

„Acum se spune: în Orientul Mijlociu ajung arme din Ucraina. Păi bineînţeles că da, fiindcă sunt vândute. Şi sunt vândute talibanilor, iar de acolo ajung oriunde”, a spus Putin.

Din 24 februarie anul trecut, când forţele ruse au invadat Ucraina, puterile occidentale le-au trimis ucrainenilor armament în valoare de zeci de miliarde de dolari, pentru a rezista Rusiei. Kievul afirmă că toate armele livrate sunt controlate strict, însă unii oficiali occidentali şi-au exprimat îngrijorarea, iar Statele Unite au cerut Ucrainei să facă mai mult pentru combaterea problemei mai ample a corupţiei.

Şeful Interpol a avertizat că o parte din armamentul pentru Ucraina va ajunge la grupuri infracţionale organizate

Şeful Interpol, Juergen Stock, a avertizat în iunie 2022 că o parte din armamentul avansat pentru Ucraina va ajunge la grupuri infracţionale organizate, reaminteşte Reuters.

Un raport despre războiul din Ucraina şi comerţul ilegal cu armament, întocmit de Iniţiativa Globală Împotriva Crimei Organizate Transnaţionale, arăta în martie că „în prezent nu există un flux substanţial de arme din zona de conflict ucraineană”, însă „toate precedentele sugerează că, în special dacă nu se reacţionează proactiv şi cu imaginaţie la ameninţare, la sfârşitul războiului actual câmpurile de luptă din Ucraina ar putea ajunge şi vor ajunge noul arsenal al anarhiei, care îi înarmează pe toţi, de la insurgenţii din Africa la gangsterii de pe străzile Europei”.

Conform Institutului pentru Economia Mondială din Kiel, primii opt donatori occidentali pentru Ucraina, în fruntea cărora se află SUA, şi-au luat angajamente militare în valoare de cel puţin 84 de miliarde de euro faţă de ucraineni.

Asistenţa militară americană include 160 de obuziere de 144 mm, 109 vehicule blindate Bradley, peste 111 milioane de gloanţe şi 38 de sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...