Refugiații ucraineni au dus populația Germaniei la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată

Data actualizării: Data publicării:
pasapoarte ucrainene pe steagul germaniei
Refugiaţii care sosesc din Ucraina au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei. Foto: Profimedia Images

Populația Germaniei a ajuns la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată, după ce tot mai mulți refugiați ucraineni, care au fugit din calea războiului, au ales să migreze în această țară, arată datele Oficiului Federal de Statistică, citate de Reuters. În prezent, 84 de milioane de oameni locuiesc în cea mai populată țară a Uniunii Europene. 

Germania are una dintre cele mai scăzute rate de fertilitate din lume şi, potrivit unor estimări, cea mai îmbătrânită populaţie, însă sistemul său de sănătate, cererea de mână de lucru şi o politică relativ deschisă privind imigraţia au făcut din Germania o destinaţie atractivă pentru migranţi, încă înainte ca Uniunea Europeană (UE) să-şi deschidă porţile pentru ucrainenii care fug din ţara lor după declanşarea invaziei ruse, pe 24 februarie.

Într-un raport dat publicităţii marţi, Oficiul Federal de Statistică informează că populaţia Germaniei a crescut cu 1%, cu 843.000 de oameni, în prima jumătate a lui 2022. De-a lungul întregului an 2021, populaţia Germaniei a crescut cu numai 0,1%. În aceeaşi perioadă, Germania a înregistrat o imigraţie netă de 750.000 de oameni din Ucraina, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. 

Creşteri la o scară comparabilă au fost înregistrate doar de trei ori după reunificarea Germaniei, în 1990, şi de fiecare dată ea a avut legătură cu un val de refugiaţi.

În 1992, refugiaţi ai războiului din fosta Iugoslavie au contribuit la creşterea populaţiei Germaniei cu 700.000. În 2015, Germania şi-a deschis frontierele pentru aproape un milion de refugiaţi ai războiului din Orientul Mijlociu.

Populaţia feminină a Germaniei a crescut cu 1,2%, semnificativ mai mult decât populaţia sa de sex masculin, care a crescut cu 0,8%, reflectând astfel faptul că majoritar femeile şi copiii au fugit de războiul din Ucraina. Bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani le este interzic să părăsească Ucraina.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...