Românii din Austria s-au întâlnit cu secretarul de stat Gheorghe Cârciu

Data publicării:
romani din austria la o intalnire cu gheorghe carciu si emil hurezeanu
Reprezentanții românilor din Austria s-au întâlnit la Ambasada României cu secretarul de stat pentru românii de pretutindeni Gheorghe Cârciu Foto: Facebook PSD

Gheorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, s-a întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Austria, cărora le-a transmis că statul român susține reîntoarcerea și reintregrarea românilor din diaspora.

În prezența ambasadorului României în Austria, Emil Hurezeanu, delegația română a punctat programele dezvoltate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și demersurile statului român în vederea reîntoarcerii și reinserției socio-profesionale a românilor din afara granițelor țării.

Susținerea educației în limba română și a identității culturale prin proiecte care aduc valoare comunităților de români reprezintă direcția strategică a Departamentului, care stă la baza programelor derulate și în acest an, a subliniat Gheorghe Cârciu.

Activitatea şi deschiderea mediului asociativ din Austria în îndeplinirea acestei misiuni comune au fost apreciate de către secretarul de stat Gheorghe Cârciu, care le-a mulţumit reprezentanţilor pentru eforturile depuse.

El a mulțumit Ambasadei României în Republica Austria pentru găzduirea acestei întâlniri.

gheorghe carciu cu hurezeanu
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu și ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu Foto: Facebook PSD

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri