Accident aviatic în Rusia, cel puțin 19 morți

Data publicării:
mi-8 elicopter

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un elicopter de tipul Mi-8 a aterizat forţat în peninsula artică Iamal, situată în nord-vestul Siberiei. Alte trei persoane au supravieţuit tragediei şi au fost transportate la spital pentru tratament, informează Russia Today.

mi-8 elicopter

Primul supravieţuitor a fost transportat la spital cu ajutorul unui elicopter al serviciilor de urgenţă şi este în stare gravă. Salvatorii au descoperit în epava elicopterului alte două persoane, care prezentau semne de viaţă.

19 victime au fost declarate decedate la locul tragediei, transmite News.ro.

Martorii susţin că aparatul de zbor a fost puternic avariat în timpul aterizării forţate şi a căzut pe o parte, însă nu a explodat.  Unul dintre supravieţuitorii accidentului a reuşit să contacteze autorităţile și a anunțat că este blocat în epava elicopterului.

Cele două cutii negre ale elicopterului au fost recuperate de salvatori în „condiţie bună”.

Două avioane de salvare cu paramedici au fost trimise la locul tragediei, iar în total 140 de persoane au fost implicate în operaţiune.

Vizibilitatea scăzută este prezentată de anchetatori drept o posibilă cauză pentru tragedie.

Elicopterul, care aparţinea companiei aviatice Skol, s-a prăbuşit la 80 de kilometri de localitatea Urengoi. Aparatul efectua un zbor de rutină către un câmp petrolier din regiunea Kranoiarsk.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...