Arsenal nuclear la Deveselu. Lazăr Comănescu: O dezinformare pentru a manipula

Data actualizării: Data publicării:
DEVESELU BAZA INTRARE

Șeful diplomației a reiterat într-un interviu pentru Digi24 că „sunt speculații și nimic altceva” afirmațiile potrivit cărora anumite încărcături nucleare vor ajunge la baza de la Deveselu.

„Scutul de la Deveselu este exclusiv, eminamente, defensiv”, a insistat ministrul, referindu-se și la comentariile noului ambasador rus la București, Valeri Kuzmin, care, într-un interviu, cerea garanții că baza din România nu va avea niciodată o componentă nucleară.

Eu înțeleg că, din când în când, din anumite puncte – să le spunem geografice – se mai ridică câte o întrebare, dar răspunsul este foarte clar: de la început, baza de la Deveselu este în strictă conformitate cu tratatele internaționale în materie și atât timp cât în lumea asta acceptăm că un tratat, odată însușit și prevederile acelui tratat sunt foarte clare, a pune tot timpul sub semnul întrebării înseamnă a pune sub semnul întrebării principiul fundamental – pacta sunt servanda. (principiul forței obligatorii a actului juridic – n.r)”, a punctat ministrul român de externe.

Pe de altă parte, ministrul Lazăr Comănescu spune că ipoteza potrivit căreia SUA ar muta arsenalul nuclear din Turcia în România, apărută, în vară, la scurt timp după tentativa de puci din această țară, a fost o dezinformare, apărută „din capacitatea unora de a manipula informații”. Pe de altă parte, ministrul a evitat să spună clar dacă populația ar fi informată, în cazul în care un arsenal nuclear ar tranzita teritoriul țării noastre.

Trăim într-o perioadă în care informația și modul de utilizare a informației reprezintă un element în competiția internațională și este important să conștientizăm că asemenea informații sunt utilizate și pentru a genera reacții și contrareacții care nu fac decât să dea apă la moară celor care generează asemenea știri”, a comentat șeful diplomației în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

În ceea ce privește tranzitul unor astfel de încărcături nucleare pe teritoriul României, „regulile în materie sunt foarte clare”, a spus Lazăr Comănescu, întrebat dacă publicul românesc ar trebui să afle despre o asemenea acțiune. „În general sunt reguli bine stabilite cu privire la asemenea aspecte”, a repetat ministrul, evitând să dea un răspuns clar.

Urmăriți AICI interviul integral acordat de ministrul de externe, Lazăr Comănescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...