Imagini din satelit arată că Rusia ar putea pregăti un test cu racheta „Skyfall”, supranumită „Cernobîlul zburător”

Data actualizării: Data publicării:
skyfall
Imagini din satelit arată că Rusia ar putea pregăti un test cu racheta „Skyfall”. Foto: Captură Youtube / Facts Only

Noi imagini de satelit obţinute de CNN arată că Rusia ar putea pregăti un alt test cu noua sa racheta de croazieră cu propulsie nucleară, cunoscută sub numele de „Skyfall”, o armă controversată concepută pentru a învinge sistemele de apărare ale SUA, potrivit postului american de televiziune.

Fotografiile, capturate la 16 august de societatea comercială pentru imagini prin satelit Capella Space, oferă „puternice indicii că Rusia se pregătea să testeze o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară” de pe o platformă cunoscută situată în apropierea Cercului Polar, au declarat experţi de la Institutul de studii internaţionale Middlebury al Centrului pentru cercetări de neproliferare, care au analizat fotografiile pentru CNN.

Responsabili americani au declarat că au cunoştinţă că Rusia ar putea pregăti un alt test cu ceea ce ea numeşte racheta „Burevestnik” ca parte a programului său de armament avansat, potrivit unei surse apropiate dosarului.

CIA a refuzat să comenteze informaţia, iar Pentagonul şi Ministerul rus al Apărării n-au răspuns imediat la o solicitare a CNN de a o comenta.

Utilizarea unui reactor nuclear ar conferi, în principiu, rachetei de croazieră o raza de acţiune nelimitată, ceea ce i-ar permite să depăşească radarele şi interceptorii sistemului de apărare antirachetă american”, potrivit cercetătorului Jeffrey Lewis, expert în armament la Institutul Middlebury, care a examinat imaginile înregistrate din satelit.

Unii experţi au numit arma drept „Cernobîl zburător”

Totuşi, există „întrebări substanţiale cu privire la faptul dacă sistemul poate fi pus să funcţioneze cu succes, fără a mai vorbi despre ameninţarea pe care testarea acestui sistem o poate aduce mediului şi sănătăţii umane”, adaugă el.

Aceste riscuri i-au determinat pe unii experţi să numească arma drept „Cernobîl zburător”, a declarat Lewis la CNN, amintind că efortul din august 2019 de a recupera o rachetă de acest tip care se scufundase în Marea Albă a condus la o explozie soldată cu moartea a cinci membri ai personalului tehnic rusesc.

La vremea respectivă, Lewis declarase pentru CNN că imaginile prin satelit sugerează că incidentul ar putea fi legat de dezvoltarea unei rachete de croazieră cu propulsie nucleară.

Rusia a efectuat cel puţin un zbor de testare a acestei rachete de croazieră cu propulsie nucleară de pe aceeaşi platformă din apropierea Cercului Polar în noiembrie 2017. Se pare că Moscova ar fi efectuat alte teste în lunile următoare, dar niciunul nu a fost considerat ca reuşit, informează Agerpres.

În martie 2018, Putin a publicat un videoclip cu testul unei rachete de croazieră cu energie nucleară

În martie 2018, preşedintele rus Vladimir Putin a publicat un videoclip cu testul unei rachete de croazieră cu energie nucleară, care a permis cercetătorilor din surse deschise (open-source), inclusiv analişti de la Middlebury Institute, să identifice locul unde a fost efectuat testul, a declarat Lewis pentru CNN.

Cercetătorii au supravegheat acest loc în ultimele luni şi imaginile din satelit realizate de societatea comercială Planet în timpul verii au arătat nave cargo vizitând această platformă, precum şi echipamente aduse într-o zonă de sprijin, potrivit lui Lewis.

Mai recent, Rusia a emis „un aviz către navigatori” ca avertizare cu privire la lucrări periculoase care ar urma să se desfăşoare în perioada 15-20 august în apropiere de cunoscutul loc de testare a rachetei „Burevestnik” de la Pankovo, pe insula Novaya Zemlia.

„Un obiect de mari dimensiuni pe rampa de lansare, posibil racheta SSC-X-9 Skyfall”, observat după retractarea adăpostului

O imagine radar de înaltă rezoluţie făcută la 16 august a arătat că personalul rus a ridicat un mare adăpost pentru a proteja de intemperii racheta şi personalul care pregătea lansarea”, potrivit lui Lewis.

Acest adăpost a fost retractat, dezvăluind un obiect de mari dimensiuni pe rampa de lansare, posibil racheta SSC-X-9 Skyfall”, a spus el. „Există, de asemenea, un număr semnificativ de obiecte lângă platforma de lansare care sunt probabil vehicule şi containere de transport. Niciunul dintre ele nu era prezent ultima oară când situl a fost fotografiat din satelit în luna iunie”.

Rusia şi-a modernizat armele nucleare strategice şi sistemele lor de transportare pentru a contracara SUA şi NATO şi pentru a-şi afirma pretenţia de a fi o putere militară majoră, provocând temeri cu privire la o nouă cursă a înarmărilor nucleare, în timp ce SUA intenţionează, de asemenea, să îşi modernizeze arsenalul nuclear.

În vreme ce Moscova şi Washingtonul au prelungit cu încă cinci ani tratatul de dezarmare nucleară „New START” în februarie, la scurt timp după preluarea mandatului de către Joe Biden, SUA s-au retras din două acorduri istorice de control al armamentului cu Rusia, Tratatul privind Forţele Nucleare cu Rază Intermediară de Acţiune (INF) în 2019 şi Tratatul Cer Deschis în 2020.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...