Rusia ameninţă că ar putea rupe legăturile diplomatice cu SUA

Data actualizării: Data publicării:
drapelele sua si rusiei
Rusia ameninţă că ar putea rupe legăturile diplomatice cu SUA. Foto: Profimedia

Rusia ar putea rupe legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, citat de agenţia de presă Interfax, relatează Reuters.

Statele Unite „nu trebuie să-şi facă iluzia că Rusia se agaţă cu ambele mâini de relaţiile diplomatice cu această ţară”, a declarat Riabkov.

Moscova a descris relaţiile cu Statele Unite ca fiind „sub zero” din cauza ajutorului militar şi financiar acordat de SUA Ucrainei în războiul care se apropie de-acum de sfârşitul celui de-al doilea an.

Râiabkov a precizat că Rusia, care a trimis forţe în Ucraina în februarie 2022 în ceea ce a numit o „operaţiune militară specială”, nu va fi cea care va iniţia o rupere a relaţiilor diplomatice, dar o astfel de ruptură ar putea fi provocată de o varietate de factori.

„Declanşatorul ar putea fi confiscarea activelor, o nouă escaladare militară, multe alte lucruri. Nu aş intra aici în previziuni negative”, a spus diplomatul, adăugând că Moscova este „pregătită pentru orice scenariu”.

Unii politicieni occidentali îndeamnă ca activele ruseşti îngheţate, în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, să fie date Ucrainei pentru a ajuta la reconstrucţia economiei sale distruse de război, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că orice astfel de mişcare ar da o lovitură serioasă sistemului financiar global. El a ameninţat că Rusia „nu va părăsi niciodată în pace” o ţară care i-a confiscat activele şi că, într-un astfel de scenariu, ar analiza ce active occidentale ar putea confisca ca represalii.

Rusia a ripostat în diverse moduri la sancţiunile occidentale menite să o pedepsească pentru războiul din Ucraina şi să îi împiedice capacitatea de a se finanţa. Săptămâna aceasta, preşedintele Vladimir Putin a ordonat ca două concerne europene, Wintershall Dea şi OMV, să fie lăsate fără participaţiile de mai multe miliarde de dolari în proiecte din domeniul gazelor în zona arctică rusă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...