Rușii opresc din nou gazul către Europa. Gazprom anunță lucrări de „mentenanță”

Data publicării:
Angajat Gazprom lângă conducte de gaze.
Rușii opresc din nou gazul către Europa. Gazprom anunță lucrări de „mentenanță”. Foto: Profimedia

Livrările de gaz rusesc către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 vor fi întrerupte timp de trei zile, între 31 august şi 2 septembrie, pentru lucrări de „mentenanţă”, a anunţat vineri compania rusă Gazprom, relatează AFP şi Reuters.

„Este necesar să se efectueze o mentenanţă la fiecare 1.000 de ore” de funcţionare, a explicat Gazprom într-un comunicat. După ce lucrările de mentenanţă vor fi încheiate, fluxul de 33 de milioane de metri cubi pe zi va fi reluat.

„Pe 31 august 2022, singura unitate de compresie a gazului Trent 60 va fi oprită timp de trei zile pentru mentenanţă”, la care vor participa tehnicieni ai Siemens, a precizat Gazprom în comunicatul citat.

În consecinţă, „transportul gazului prin gazoductul Nord Stream va fi suspendat timp de trei zile”, a adăugat sursa citată.

„La finalul acestor lucrări şi în absenţa unor disfuncţionalităţi tehnice, livrările de gaz vor fi restabilite la un nivel de 33 de milioane de metri cubi pe zi”, a precizat Gazprom.

Această decizie riscă să acutizeze temerile de penurie în Europa, unde Moscova este acuzată de şantaj energetic, comentează France Presse.

După ce ţările occidentale au impus sancţiuni Moscovei în urma invadării Ucrainei, Rusia a redus de mai multe ori livrările de gaz către Europa, care este puternic dependentă de gazul rusesc.

Rusia reprezenta până anul trecut circa 40% din importurile de gaz din UE.

În ultimele săptămâni, Rusia şi-a justificat aceste reduceri prin faptul că nu i-a fost returnată o turbină Siemens reparată în Canada, despre care Moscova susţine să este esenţială pentru buna funcţionare a gazoductului Nord Stream 1.

Ţările europene acuză Moscova că întârzie revenirea acestei turbine pentru a avea un pretext pentru reducerea livrărilor sale, relatează relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

O oprire a livrărilor pentru o perioadă de mentenanţă de zece zile în iulie a provocat îngrijorarea ţărilor europene, care fac eforturi de mai multe luni să-şi diversifice sursele de aprovizionare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...