Rușii au condamnat un artist din Crimeea la 15 ani de închisoare pentru că a aruncat cu vopsea în culorile Ucrainei pe o ușă

Data publicării:
Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014.
Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014. Foto: Profimedia Images

Un tribunal din sudul Rusiei l-a condamnat, marți, pe un artist din Crimeea la 15 ani de închisoare într-o colonie penală pentru că a aruncat cu vopsea în culorile Ucrainei pe ușa unei clădiri administrative, relatează The Moscow Times.

Bohdan Ziza a fost arestat în mai 2022 pentru că a aruncat cu vopsea în culorile galben și albastru pe ușa clădirii administrative Evpatoria din Crimeea anexată de invadatori.

El a încercat, atunci, de asemenea, fără succes, și să incendieze intrarea clădirii cu un cocktail molotov.

Ziza a înregistrat întregul moment împreună cu un discurs anti-război în care cerea oamenilor să proteste împotriva invaziei rusești din Ucraina. Ziza a publicat clipul pe conturile sale de pe rețelele sociale.

După câteva ore de carceră, pe 19 mai, un alt clip video a fost difuzat pe televiziunile locale din Crimeea, în care Ziza își cere scuze pentru acțiunile sale. Artistul a confirmat ulterior, că a fost forțat și amenințat să facă acea filmare.

Regimul de la Kremlin îl acuză pe Ziza de acte de terorism și spune că artistul a amenințat și a cerut să se comită alte atacuri în clipul de pe internet.

Un tribunal militar din Rostov pe Don l-a declarat vinovat și l-a condamnat la 15 ani de închisoare.

„Dacă regret ce am făcut? Îmi pare rău că am întrecut măsura și că acțiunile mele au putut fi folosite să justifice o anchetă anti-terorism. Pe de altă parte, am acționat conform propriei conștiințe.

Acțiunile mele au fost un strigăt din inimă și din conștiință, direcționat spre cei care, la fel ca mine, erau înfricoșați și nu și-au dorit acest război. E mai bine să fii încarcerat cu o conștiință curată decât să fii o dobitoacă tăcută dar liberă”, a spus Ziza în declarația sa de la ultima înfățișare de la tribunal.

În final, Ziza a spus și că va intra în greva foamei din 10 iunie pentru a cere autorităților ruse să-i retragă cetățenia rusă și să-i elibereze pe prizonierii politici ucraineni încarcerați în Rusia.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta