Rușii au introdus noi elemente de propagandă în manualele școlare - reunificarea Germaniei este denumită „anexarea RDG”

Data publicării:
Harta Germaniei
Foto: Profimedia Images

Noile manuale rusești de istorie au fost actualizate pentru a reflecta propaganda regimului criminal de la Kremlin, reunificarea Germaniei din 1990 fiind numită acum „anexarea RDG”. Ambasadorul Germaniei în Rusia, Alexander Graf Lambsdorff, a criticat această schimbare de conținut din manualele rusești, luni, în cadrul unui eveniment organizat la ambasadă cu ocazia celei de-a 33-a aniversări a reunificării din 3 octombrie 1990.

„Fără partenerii noştri din SUA, Franţa şi Marea Britanie, dar şi din Uniunea Sovietică la acea vreme, Ziua Unităţii Germane nici nu ar fi existat”, a recunoscut Lambsdorff, potrivit căruia căderea Zidului Berlinului a fost, de asemenea, o consecinţă a „dorinţei puternice de libertate a popoarelor din Europa Centrală şi de Est”.

În prezent, Ucraina este cea care luptă pentru „libertate, securitate şi suveranitate naţională”, iar Rusia este cea care seamănă violenţă în ţara vecină, a afirmat şeful misiunii diplomatice germane.

Violenţa este, de asemenea, îndreptată spre interior, spre criticii şi disidenţii din Rusia, a adăugat el, exprimându-şi speranţa că activitatea diplomatică va duce la o schimbare a politicii Rusiei pe termen lung. „Sunt convins: nu violenţa va avea ultimul cuvânt”, a declarat Lambsdorff.

De la începerea războiului în Ucraina, relaţiile între Germania şi Rusia s-au tensionat, iar misiunea diplomatică germană la Moscova funcţionează, la ora actuală, cu un personal redus, după expulzarea reciprocă de ambasadori.

În urmă cu 33 de ani, pe 3 octombrie 1990, Republica Democrată Germană s-a reunificat oficial cu Republica Federală Germană, ultimul pas în procesul de pace de după Al Doilea Război Mondial. 

Propaganda regimului Putin schimbă istoria din manuale

Acest capitol al istoriei germane este indisolubil legat de istoria URSS şi a fostului ei preşedinte, Mihail Gorbaciov. Dacă atât publicul larg, cât şi istoricii s-au obişnuit de mult cu diferenţele de evaluare a rolului lui Gorbaciov - în Rusia şi în Occident - noua interpretare a reunificării Germaniei, prezentată în noul manual de istorie pentru elevii claselor a XI-a din Rusia a stârnit iritare şi critici în Germania - potrivit Deutsche Welle, manualul de propagandă rusesc pentru copii prezintă reunificarea Germaniei drept o „anexare” a RDG (n. red. - Germania de est comunistă) la Republica Federală Germană.

Deşi autorul manualului este Vladimir Medinski, fost ministru al educaţiei şi consilier al lui Putin din ianuarie 2020, istoricii germani consideră că dictatorul rus însuşi este cel care „a rescris” istoria Germaniei în noul manual, mai scrie Deutsche Welle, citat de Agerpres.

În compartimentul „Noua gândire şi schimbări în politica externă” din acest manual există un pasaj în care se afirmă că retragerea unilaterală a trupelor sovietice din ţările din Europa Centrală şi de Est în 1989 a fost o „decizie nechibzuită” care a dus la o slăbire a prezenţei militare a URSS în ţările aliate şi a provocat o „intensificare bruscă a sentimentelor naţionaliste şi antisovietice”, de care a profitat „Occidentul colectiv”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...